Sufrageria din avion si bucataria din Bangkok (28-29 aprilie 2009)

...m-am suit in CAT si am pornit catre Schwechat, aeroportul din Viena, era in jur de 19:30, m-am oprit sa fac niste cumparaturi in Billa (da, au Billa in aerport) urmand sa rumeg la cele cumparate in timp ce sedeam in sala de asteptare din aerport. Avionul decola la ora 23:20, iar din experientele anterioare trebuie sa faci check-in-ul cu 2 ore inainte de zbor. Mi-am recuperat bagajele de la biroul special amenajat, am platit 3 EUR pentru fiecare geanta depozitata, deci in total 9 EUR si m-am indreptat spre check-in sa vad daca nu cumva se poate sa-l fac mai devreme.

Ora 20:30, la ghiseul Austrian Airlines m-a intampinat o domnisoara foarte draguta care mi-a spus ca se poate face si acum check-in-ul, asadar entuziasmat de faptul ca voi fi eliberat de bagaje, am inceput sa desart pe banda rulanta sacii de cartofi. De data aceasta am zis sa infrunt vuitoana si am decis sa o intreb pe domnisoara de la AA daca ma primeste in avion cu bagajul de "mana", ea s-a uitat lung la vuitoana care zacea pe banda, cantarind aproximativ 10 kg (!!), si dupa o scurta sedinta de dat din gene si zambind larg si prietenos la dumneai, a decis sa puna "nazdravana" impreuna cu rucsacul la bagajul de cala. YEEE !!! am exclamat in sinea mea, multumindu-i bilingv si aratand ca sunt extrem de recunoscator pentru ca m-a scapat de cele 24 Kg pe care le caram dupa mine (14 Kg rucsacul de spate si 10 Kg nazdravana). Mi-a inmanat boarding ticket-ul si eu ramas doar cu laptopul, pregatit sa zburd ca o caprioara prin aeroport, uitandu-ma dupa un loc unde sa ma asez. Incepusem deja sa fiu foarte obosit, dormisem in ultimele 36 ore doar 3 ore si asta isi spunea cuvantul, nu ma mai puteam concentra, uitam unde puneam diverse lucruri prin geanta, ameteam etc.

M-am asezat la un momentan pe o banca langa doi rusi, un tip si o tipa, care citeau in aeroport presa on-line si am pus capul pe geanta de laptop pentru un scurt somn, stiu doar ca am dormitat vreo jumatate de ora, asa cu capul inainte, intr-o pozitie demna de contorsionism, cand m-am trezit speriat deodata pentru ca nu stiam cat e ceasul, era 21:30, iar eu la 22:20 trebuia sa ma prezint la imbarcare. Nemavrand sa dorm precum bufnita pe craca, m-am ridicat si am purces intr-un ritm alert catre toaleta sa ma improspatez dupa care niste am decis eu sa ingurgitez niste vaci moarte de la McDonalds. Zis si facut, dupa cina "delicioasa" m-am indreptat spre poarta A04, unde se facea imbarcarea. Evident in dementa mea de la ora aia si ametit de la proteinele radioactive am facut imbarcarea la poarta A 10 (nu stiu de ce eram eu foarte convins ca A10 e poarta mea cu toate ca ma uitasem de vreo 3 ori pe bilet). Am ajuns acolo, m-am despuiat de toate obiectele metalice, telefon mobil, laptop si am trecut prin chestia aia ca o poarta de metal (nu stiu cum se cheama, poate ma lumineaza cineva) si ..TZAR TZAR a inceput sa piuie alarma, dupa care un austriac zelos a inceput sa ma pipaie frenetic in cautarea "marului stricat". In cateva minute si-a dat seama ca piuitoarea s-a declansat de la tenisii mei care aveau niste chestii de metal pe ei, m-am descaltat si mi-am scos sosetele care aveau un iz de balta in putrefactie...Ma rog, am trecut cu delicatete peste acest episod gandidu-ma ca ei m-au pus sa ma descalt asa ca nu au decat sa suporte consecintele sosetelor atomice..C'est la vie, c'est la guerre !

Am coborat in sala de asteptare de la poarta A10, ca sa fiu intampinat de singurul "pasager" al cursei catre Bangkok si anume omul de serviciu ! Inmarmurit de goliciunea spatiului si a maturii care se pendula agale pe podea, il intreb pe stimabil unde e poarta A04 (intre timp mi-am dat seama ca nu ma aflu unde trebuie) si imi arata directia. Dupa vreo 10 minute de mers, ajung intr-un final la poarta de imbarcare, prezint pasaportul si biletul de avion domnisoarei de la AA, la care dumneai usor surprinsa de prezenta mea acolo imi spune ca "I'm sorry Sir I don't know you, do you have a visa?"...in mintea mea raspunsul meu era urmatorul "Well, daaaaah normal ca nu ma cunosti, nu e ca si cum am petrecut Revelionul impreuna si plus de asta cum crezi ca m-as fi imbarcat in avionul catre Thailanda fara viza, doar asa sa vad daca sunt suficient de inteligent incat sa pot fenta cele 50 de verificari din aerport?"..ma rog, ceea ce a iesit pe gura a fost pana la urma "Yes, I have the visa, you can check it on the second page of the passport". S-a uitat la ea, la fel cum se uita curca-n lemne si m-a lasat sa trec mai departe, unde am reluat ritualul dezbracarii si al perchezitionarii.

M-a asezat in sala de asteptare, iar dupa vreo jumatate de ora am inceput sa purcedem catre avion. Uitandu-ma pe geamul aeroportului, avionul era IMENS, cum nu mai vazusem asa ceva, doar prin filme, eu zburand pana atunci doar cu carutele binecunoscute de toata lumea si eram impresionat si bucuros in acelasi timp ca in sfarsit calatoream cu o companie respectabila, cu servicii mai bune. Primul lucru care m-a izbit cand am intrat in avion, a fost senzatia ca intrasem intr-o sufragerie de apartament, nu intr-o aeronava: fotolii, ecrane de televizor, masute pentru apa, cafea, etc. Eram entuziasmat la maxim, plus un sentiment de confort si grija pentru pasageri. Echipajul de bord arata extraordinar, imbracati toti in rosu si alb, cu un zambet impecabil si dinti albi, de o politete exagerata aproape. Interiorul navei era de vreo 3 ori mai lat decat un low-cost, cu 9 scaune pe rand si doua culoare de acces intre ele, in lungime nu-mi dau seama cat era, dar avea 3 compartimente: 1 business si 2 economy (acolo unde aveam si eu loc), compartimentul economy era lung cam cat doua treceri de pietoni si inchipuiti-va ca erau doua !! M-am asezat la geam, unde era locul meu si am asteptat decolarea. Ni s-a adus la cunostinta ca ni se vor servi 2 mese, una acum si una spre dimineata, apa la discretie, plus filme, muzica pe ecranul din fata, perne, paturi si cam tot ce gasesti inclus in serviciile unei companii mari.

Avionul nu era plin, cu destul de multe locuri libere, iar din fericire aceste locuri libere erau si langa mine in randul de 3 scaune, unde stateam doar eu. M-am asezat confortabil in scaun, l-am tras pe spate si am inceput sa cercetez micul univers care se desfasura in fata mea. Si cum se intampla ca de fiecare data cand "nu stie taranul ce e aia sofranul" mi-a luat cel putin 10 minute sa-mi dau seama cum se schimba canalele la ecranul din fata, cum se foloseste telecomanda de la el, cum se pun castile in urechi si tot asa mai departe. La un moment dat una dintre stewardese vazandu-mi agitatia s-a oferit sa ma asiste in cuplarea device-urilor electronice la corpul meu. Eram conectat, insa acum imi era sete de la vaca macdonaldiziana care isi dadea ultima rasuflare in stomac si cred ca am fatait-o pe saraca fata de cel putin 5 ori sa-mi aduca apa. Ulterior m-am mai relaxat si am incercat sa dorm, insa am fost trezit de anuntul capitanului navei care ne ura bun venit la bord si ne anunta detaliile de zbor, 10 ore de calatorie, altitudine 10.000 metri si ca vom ajunge la ora locala 14:20. Intre timp a inceput sa fie servita si masa care consta in: paste cu tot felul de sosuri, salata de legume, suc de portocale si ceva dulce, am ras tot ! :) foarte buna de altfel.

Mai departe, totul a decurs mult mai rapid decat ma asteptam, mi-am pus niste muzica in casti si gandindu-ma ca peste 10 ore o sa fiu intr-o alta lume, cu totul diferita fata de ce vazusem pana acum, m-am scufundat in scaun, punandu-mi o perna la cap. Mai mult decat atat, incurajat de ceilalati pasageri care procedau la fel, m-am intins la orizontala pe cele 3 scaune, insa cum se intampla de obicei n-am reusit sa dorm deloc..

Zborul a fost foarte lejer, se mai plimbau insotitorii de bord pe ici pe acolo, insa liniste si noapte in cabina de zbor. In ciuda faptului ca eram epuizat efectiv, ma simteam bine si astfel calatoria mi s-a parut excelenta si destul de scurta.

Deja se facuse ziua si venise micul dejun: cascaval, sunca, legume, suc de portocale, dulceata etc. M-am uitat pe ecranul din fata mea care afisa itinerariul de zbor si care indica ca suntem deasupra Indiei, destul de aproape de Himalaya, insa din pacate nu se vedea nimic pe geam datorita norilor de dedesubt. Mai aveam 2 ore si jumatate pana la Bangkok. Am mai rasfoit cateva reviste si ziare, in timp ce ma uitam fascinat pe ecran si la locurile pe deasupra carora zburam, deja intrasem in Myanmar (tara extrem de instabila din punct de vedere politic, datoria regimului dictatorial) si urma sa traversam capitala, Yangoon si fluviul Irawaddy.

La un moment dat, insotitorii de bord au venit la noi cu un formular de la biroul de imigrari thailandez, rugandu-ne sa-l completam. Eu n-am inteles foarte bine de ce este necesar sa fac asta, asa ca in prostia mea n-am facut-o si l-am aruncat undeva pe scaun, urmand sa inteleg ulterior la ce folosea...

Avionul se pregatea de aterizare si incepusem deja sa intrezaresc pamantul si imensul estuar format de fluviul Chao Phraya la varsarea in Golful Siam, in apropiere de Bangkok. Imprejurimile capitalei semanau perfect cu o pescarie, foarte multe bazine de apa, inconjurate de multa vegetatie si asezari omenesti. Am aterizat cu 10 minute mai devreme la Suvarnabhumi (aerportul international din Bangkok) si am procedat spre iesire, unde urma sa ma astepte cineva delegat de catre WWF Thailanda. In imensul aeroport, multa foiala, multe nationalitati si imensa tabela cu sosiri si plecari, la care imi place foarte mult sa ma uit, nu stiu din ce motiv dar imi place. Pe ici pe colo, oameni care purtau precaut masti de protectie, probabil datorita crizei mondiale generata de izbucnirea pandemiei de gripa porcina din Mexic. Era un peisaj exotic si foarte international. M-am prezentat la biroul de verificare a pasapoartelor si atunci am aflat ca era necesar sa completez acel formular de la biroul de imigrari thailandez pentru ca altfel nu aveam cum sa intru in tara, prima oara nu l-am completat bine, nici a doua oara, dar "third time was a charm", cum spune americanul. Tot acest proces a durat aproximativ 45 de minute, de fiecare data fiind necesar sa stau din nou la coada.

Am trecut cu bine mai departe, mi-am recuperat bagajele imediat, care ramasesera ultimele pe banda si am pornit spre iesire. Am inceput sa ma uit dupa o persoana care tinea in mana o pancarta cu numele meu, intr-un final am observat un barbat de nationalitate thailandeza care tinea sarguincios de mai bine de o ora (am aflat asta ulterior) o placuta pe care scria "WWF Mr. Borian". Am judecat ca eu ca acel Borian e de fapt Dorian si ca nu cred ca cei de la WWF mai asteapta multi voluntari din Romania. Am facut cunostinta cu dl Phanya, un taximetrist angajat de catre biroul din Thailanda sa ma conduca spre sediu, la vreo 45 de ani, tipic thailandez, cu ochii migdalati si tenul mai inchis si care spre surprinderea mea vorbea destul de bine engleza. M-a ajutat cu o parte din bagaje si am pornit spre masina lui.

Cand s-au deschis usile si am iesit din aerport, m-a izbit ! O caldura aproape infernala, o umiditate excesiva in aer si un miros atat de interesant, inca n-as putea sa gasesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie. Senzatia pe care am simtit-o atunci a fost aceea de atunci cand mama facea mancare in bucatarie si era foarte cald, umed de la aburi si cele mai diverse mirosuri aromate de la bunatatile pe care le prepara. Exact asa era si Bangkok-ul asa cum l-am vazut eu la iesirea din aeroport, ca la intrarea intr-o astfel de bucatarie...

Continuarea in episodul urmator..