Ok, nicio problema pana acum, but (nu stiu cum se face dar tot timpul se intampla sa fie implicat cate un "but" din cand in cand), ne-am dat seama ca printr-o viziune miraculoasa ca am nevoie de viza de tipul "multiple entry", pentru ca eu practic voi iesi si intra din nou in Thailanda. Ori eu in momentul de fata am viza de tipul "single entry" ceea ce face imposibila iesirea mea din tara in lipsa obtinerii unei vize suplimentare. Ce ar fi insemnat sa obtin aceasta suplimentare? Circa 4-5 ore la Biroul de Imigrari Thailandez, intr-o caldura pe care ai fi putut sa coci lejer un cozonac pe trotuar, printre functionari care stiu la fel de bine engleza, precum stiu eu Swahili si intr-o situatie oarecum dubioasa pentru ca nu stiam sigur daca mai prindeam "rand" sa primesc viza in ziua respectiva....ah si 30 USD. Astfel am hotarat impreuna cu Geoffrey ca e mai bine sa raman in Thailanda si sa lucrez la niste sinteze pe care le am de facut pentru saptamana aceasta.
Se pare ca "it was meant to be this way" pentru ca am avut parte de un week-end extraordinar ! Vineri seara am vorbit cu amicul meu bangkokian, Jene sa mergem undeva sambata in timpul
zilei, a zis ok, insa nu mi-a zis unde si ca e o surpriza. Cum sunt un fan ahtiat al surprizelor (insa nu si al Zanei Surprizelor), am asteptam cu nerabdare ziua urmatoarea. Ne-am intalnit in jur de ora 2 si am mers cu BTS-ul pana la ultima statie de pe linia Silom, la Saphan Taksin. In cateva minute urma sa fiu absolut fermecat de peisajele ce mi se desfasurau in fata ochilor. Surpriza era o calatorie de aproape jumatate de ora, cu vaporasul pe fluviul Chao Praya, ce imparte Bangkok-ul in doua: Orasul Vechi si Orasul Nou ! Am asteptat cuminte si entuziasmat la coada formata 90% din turisti, restul de 10% fiind localnici care foloseau vaporasul ca mijloc de transport in comun.Fluviul este imens, cam cum este Dunarea la Podul de la Cernavoda si intesat de ambarcatiuni comerciale si de agrement. Afara era o vreme perfecta, soare, cald si coafura rezista numai bine :D. Ne-am urcat, am prins doua locuri libere mai in fata, am platit 18 Baht pentru excursie
(aproape 0,40 Eur, foarte ieftin asadar) si am demarat in...tromba. In clipa aceea mi-am adus aminte de un documentar de pe Discovery despre o turista din Anglia, care la fel fusese cu vaporasul pe fluviu si care din admiratie pentru ce privea si fiind cu gura cascata, a inghitit niste apa din rau accidental. Dupa cateva zile a facut febra Dengue (o boala asemanatoare malariei data de tantarul Anofel, pentru care nu exista leac, insa care trece dupa o saptamana de cosmar prin tratament simptomatic). Asadar daca ajungeti sa va plimbati pe Chao Praya, tineti-va gura si cascati ochii !Pe masura ce intaintam pe fluviu, Jene care statea in dreapta mea, pe interiorul vaporasului (si care era mai ferit de pericolul de-ai intra apa in gura), imi explica ce vedeam: de la hoteluri uriase, din cele mai internationale pe malul stang al fluviului, precum Hilton, Sheraton, Marriot, Sofitel, Ramada, Majestic etc pana la temple buddhiste de o frumusete incomparabila de-o parte si de alta a raului.
Printre acestea mai puteai vedea cladiri pitite printre palmieri si alti arbori exotici ale ambasadelor europene (ambasada Portugaliei este fantastica, construita in stil mediteranean, cladirea fiind de un alb imaculat). Am tras cu ochiul si la Palatul Regal care din pacate era oarecum ocultat de alte cladiri. Acoperisul este auriu si in soarele stralucitor al dupa-amiezii parea sa semene cu celebrul "El Dorado", acest palat fiind folosit in principiu pentru intalniri la nivel inalt. Mai departe am trecut pe langa Piata de Flori din Bankok care se afla pe malul drept al raului si care este deschisa non-stop. Este o locatie imensa, cu sute de mii de flori, din cele mai colorate si parfumate si care te imbie doar sa la privesti si sa le mirosi (ok, poate eventual si sa cumperi). Dupa jumatate de ora, timp in care am facut febra musculara la gat de cat m-am intins pe acolo, am ajuns la finalul calatoriei, la un debarcader in apropierea unui parculet foarte chill si foarte verde.Parcul nu este mai mare decat P-ta Romana, insa era "mare" datorita atmosferei de liniste si de ZEN absolut care pluteste in aer. Oameni intinsi pe iarba printre copacii inalti si umbrosi, personaje colorate care faceau jonglerii cu bile la fel de colorate. As fi stat o zi intreaga acolo, daca n-am fi avut si alte locuri de vizitat.
Acum vin si intreb: La noi de ce "Calcatul pe iarba" este interzis ? Ok, calcam iarba si care e ideea? Vrem sa avem o iarba perfect dreapta, geometrica si nepangarita in timp ce noi romanii urbani privim galesi dintre betoanele sufocante la natura de care nu ne putem bucura? De ce in restul lumii civilizate, oamenii se bucura alaturi de alti oameni de natura ce ne-a fost data, se pun pe patura in parcuri, rad, plang, se simt bine, iar noi romanii trebuie sa fim mai catolici decat Papa? Nu calcam iarba din parcuri ca sa pastram spoiala aurita, aceasta reminiscenta comunista, insa dupa ce mancam un "mec" si nu gasim un cos unde sa aruncam ambalajaul (asta in cele mai bune cazuri), rotim ochii in cap sa nu ne vada careva si sa "dam prost" asupra a ce urmeaza sa facem. Astfel cu o lejeritate dezarmanta si o miscare scurta si energica din "poigne" plasam hartia solitara sub o masina sau ... fix pe mijlocul trotuarului ! (daca n-as fi vazut cu ochii mei, n-as mai fi comentat). Draga roman, daca nu gasesti cos, pune hartia in buzunar si arunc-o acasa la gunoi ! Am zis.. !
Dar vorba francezului "revenons a nos moutons". Astfel dupa ce am plecat din parc, Jene m-a dus in cartierul "backpacker-ilor" din Bangkok. Backpacker-ii fiind un fel de "new age hippies", niste globetrotteri moderni, care calatoresc de-a lungul si latul Pamantului, cu un rucsac in spate, arsi de soare in obraz, fani ai hostel-urilor si oricaror tipuri de bere. Cartierul "Khao San" este atat de viu, agitat si colorat, incat ai impresia ca esti la un spectacol de circ.
Este plin de terase exotice, hosteluri din cele mai ieftine, comercianti ambulanti cu mancare asiatica si...haine foarte ieftine ! Nici nu m-am apropiat bine sa vad o bluza de treining ca doamna vanzatoare deja incepuse se negocieze cu mine pretul obiectului vestimentar, de la 700 Baht (~15 EUR), la 300 Baht doua bluze (mai putin de 9 EUR). In principiu, fie ca vrei sa nu, este mai mult o chestie de respect sa te targuiesti cu ei, decat in a te zgarci la pret (oricum si 15 EUR ar fi fost foarte ieftin). N-am cumparat nimic deocamdata, insa imi pastrez acest deliciu pentru ultimele doua saptamani de sedere.Dupa ce ne-am plimbat prin zona, ne-am asezat la o terasa foarte psiheledica, cu tot felul de statuete ciudate si muzica pe masura. Am baut una dintre berile lor locale "Chang" (cealalta fiind "Singha") la 0,75 L si am contemplat mai mult la politetea, bunul simt si respectul enorm pe care il arata localnicii fata de oamenii cu care intra in contact, nu doar turistii.
Aici toata lumea zambeste si parca nu e ranjetul ala fals si marketat a la "Cumpara asta si vei fi transfigurat de fericire", ci mai degraba ceva la modul "Bine ai venit in tara noastra, speram sa te simti cat mai bine aici". O fi asa, nu o fi asa, cert e ca te face sa te simti confortabil si in largul tau, lucru foarte important atunci cand esti departe de casa. Intre timp, Jene imi povestea ca duminica o sa plece pentru 3 saptamani in SUA, la un vechi prieten de-al lui si ca probabil va fi ultima oara cand il va vedea, deoarece sufera de cancer in faza terminala...Subit ochii mi s-au umplut de lacrimi, nu neaparat in legatura directa cu acel om, ci cu gandul mai degraba la suferinta colectiva a umanitatii. Suferinta care din punctul meu de vedere nu se rezuma la o boala anume ci mai degraba la o stare perpetua de nefericire si neimplinire, pentru ca niciodata se pare ca nu reusim sa ne bucuram de ce avem acum si traim intr-o goana permanenta dupa "altceva", iar cand ne dam seama ca de fapt n-am trait cu adevarat, e prea tarziu...Ne-am ridicat de la masa si am plecat spre casa pentru ca se facuse destul de tarziu si Jene trebuia sa-si pregateasca bagajele pentru calatoria spre State. Am ajuns acasa in timp util, pentru ca tocmai se pornise o furtuna tropicala. Totusi nu-mi dau seama daca a fost un eveniment izolat sau incepuse sezonul musonic, care de obicei este asteptat la inceput de iunie. Cert este ca a fost o furtuna grozava: vant dezlantuit, nori negri pe cer, fulgere care luminau negrul norilor si tunete care acompaniau acustic acest spectacol al naturii.
Cumva freamatul emotional de mai devreme se transpusese intr-un mod logic si universal in acest concert superb din muzica de....tunet
Peace & love
..foarte frumos; abia te-am descoperit, dorian; watch out ! te voi devora :D; te admir pentru curajul de a-ti trai visele; te pup, ai grija de tine si scrie(-ne)! ai ce spune !
RăspundeţiŞtergereMy frieeend! Stii vorba aia: nu lasa pe maine ce poti face azi? Daca iti plac hainele si vrei sa-ti cumperi nu lasa pe ultimele doua saptamani. Atunci poate interveni ceva sa-ti dea peste cap programul. :) Asa sunt eu, mai precauta. Then again e posibil sa ma insel.:P
RăspundeţiŞtergereCe frumoasa trebuie sa fi fost furtuna! Natura se exprima si daca a acumulat energie o descarca. De ce or fi uitat oamenii sa se exprime? De ce nu transforma energia acumulata pentru a crea in loc de a distruge? Sunt sigura ca in timp vor invata asta si va fi o lume mai buna. :)