...intr-un final am dormit si eu ca lumea, semn ca efectele jet lag-ului au mai trecut (jet lag-ul reprezinta o serie de manifestari fiziologice ca urmare a unui zbor indelungat si a schimbarii de fus orar, oboseala fizica & psihica, insomnii, greata, diaree etc). M-am pus in BTS si m-am indreptam spre biroul WWF de la Chulalongkorn University unde urma sa-mi incep munca impreuna cu Geoffrey. Tot vineri dimineata mi-am facut abonament la BTS, constand in 30 de calatorii la pretul de 600 Baht (un pic peste 10 EUR), se cheama Smart Pass Adult si e foarte bun daca calatoresti pe distante lungi si rar (adica maxim 2-3 calatorii pe zi), dupa ce consumi calatoriile iti poti reincarca cartela fara nicio problema. O chestie foarte interesanta pe care am observat-o la thailandezi este ca atunci cand asteapta trenul pe platforma, nu se imbulzesc ca noi romanii spre usa metroului, ca oile spre pasune, ci asteapta cuminti in rand, unul in spatele celuilalt, creandu-se astfel mai multe siruri de-a lungul peronului. Ce-i drept pe platforma exista semne speciale care indica unde trebuie sa stai si unde nu, astfel incat sa nu perturbi circulatia calatorilor. Am aflat asta evident, dupa ce nu am stat la coada :D. Calatoria cu BTS-ul este foarte lejera si rapida, nu este mare ingramadeala, si au aer conditionat, care reprezinta mai mult sau mai putin un avantaj, deoarece temperatura dinauntru contrasteaza puternic cu cea de-a afara (pot fi 20-22 grade in tren si 32-35 afara), ceea ce inseamna ca transpiri ca un catar cand iesi...
Am ajuns la BTS-ul din Siam, unde se afla Universitatea iar Geoff ma astepta sa mergem la birou. Acesta se afla intr-una dintre cladirile institutiei, la etajul 5. Este un birou mic intesat cu tot felul de carti si harti, de unde Geoff coordoneaza proiectul. Langa noi se mai afla un ONG international care este in colaborare cu guvernul thailandez, tot pe probleme de mediu si dezvoltare regionala. Am facut cunostinta cu trupa de acolo si cu restul oamenilor care mai misunau prin preajma. Mi-am organizat toate detaliile administrative (mail, intranet, foldere etc), intre timp Geoff imi spunea ce ar trebui sa fac pentru inceput si cum ar trebui sa decurga modul de lucru. Dupa pranz am avut o sedinta cu cei de la SEA START RC (ONG-ul de langa noi), discutand despre ce invitati ar trebui sa avem la workshop si alte probleme, pentru ca si ei vor sustine aceasta conferinta. Am fost impresionat de modul de gandire al acestora care in principiu priveau schimbarile climatice ca pe o oportunitate de transformare, astfel gasind solutii de adaptare, si nu solutii (problematice de altfel, precum indiguiri si schimbarea cursurilor de apa) la problema numita "climate change"..
Dupa sedinta, in jur de ora 5 si ceva, Geoff m-a invitat sa iau cina cu el si familia lui. Astfel el s-a suit pe bicicleta iar eu...pe motor-taxi ! Motor-taxis sunt evident taxi-uri sub forma de motocicleta, foarte utile pentru deplasari pe distante scurte si mai ales un dar divin in orele de varf cand exista blocaje in trafic. A fost un adevarat "rush" pentru ca efectiv am facut un slalom printre masini, ma tineam cu mainile de bara de siguranta din spate si vantul imi batea cu putere prin mai noua brunetime a mea :D A fost genial !!
Am ajuns la casa lui Geoff, o vila cu 2 etaje intr-un cartier foarte linistit si plin de verdeata in apropiere de Sukhumvit, zona destul de scumpa si foarte populara printre straini. Inca de cand am plecat de la birou m-a avertizat ca are doi nazdravani, foarte galagiosi si agitati, urma sa descopar pe cont propriu asta. Am facut cunostinta cu Sujata, sotia lui din India, foarte simpatica si oarescum epuizata dupa ce s-a jucat cu copii toata ziua la piscina din spatele casei. Dupa aceasta i-am cunoscut pe micii "monstruleti" , Daniel si Sabina. Niste dragalasi si jumatate, zvapaiati, agitati, foarte curiosi sa ma cunoasca si care vorbesc foarte bine engleza. Erau foarte animati de ideea ca vom merge la pizza si la inghetata ! L-am luat pe Daniel dupa umeri pentru ca ii place tare mult sa fie la inaltime si am mers in pas vioi pana la restaurant (precum Heidi pe munti, Yo delere yo delere ihuuu :D )
Acolo, dupa niste sedinte de colorat din partea nazdravanilor am comandat la gramada ca de obicei, o pizza, lasagna, salata de somon, risotto cu fructe de mare, Heineken si apa plata pentru mititei. Toata masa s-au jucat cu mancarea, ce-i drept si incurajati de maimutarelile si scalambaielile mele (Sagetatorul din mine si-a facut aparitia, prietenii stiu de ce :D) dar ne-am amuzat, mai ales de cum Daniel isi intindea branza din pizza pe fata :D
Tot la masa am aflat ca Sujata a lucrat cativa ani buni pentru Crucea Rosie Internationala, activand in diverse locuri ale globului printre care si Albania, Indonezia si cateva tari din Africa, luptand impotriva saraciei si a bolilor care predomina in zonele respective si ca momentan are in desfasurare un proiect de consultanta din nou in Indonezia.
In drum spre casa, prin caldura de seara a Bangkok-ului si printre prostituatele de sub podul de la Asok ma gandeam la acesti oameni, 3 natii la urma urmei, care s-au gasit si care traiesc sub acelasi acoperis, bucurandu-se de prezent. How cool is that ?
Pana la urma cred ca as putea zice..."Living somewhere could be anywhere" right?
Continuarea in episodul urmator...
Mda, chestia cu aerul conditionat e buna si nu prea. Ma gandesc ca ar fi fost mult mai utila o temperatura cu doar cateva grade in minus fata de cea exterioara. Acelasi lucru ma nemultumeste la serviciu vara. Cand ies din cladire simt cum mi se dilata brusc toate vasele de sange, si asta nu prea-i sanatos. Este intr-adevar extraordinar sa treci peste bariere. Pana la urma "home is where your heart is!"
RăspundeţiŞtergere