La serviciu lucrurile se desfasoara in acest moment cu o oarecare lentoare, datorita faptului ca Geoffrey este prins si intr-un alt proiect impreuna cu celalalt coleg de birou, astfel ca aproape jumatate din program mi-l petrect pe internet sau citind abundenta de materiale care mi-a fost pusa la dispozitie pentru a afla despre ce se petrece in zona Mekong-ului din punct de vedere al mediului inconjurator. Sunt atat de mult de invatat / citit incat uneori ma simt inhibat si am impresia ca nu voi reusi sa acumulez suficiente informatii pana la conferinta din iulie, unde trebuie sa pregatesc niste sinteze stufoase asupra fiecarei eco-regiuni din cele 6 cate sunt in zona. Dar nu-i nimic, toate la timpul lor, nu ma mai invinovatesc pentru lipsa mea cronica de rabdare in a sta si a citi. Recunosc cititul n-a fost niciodata punctul meu forte, fiindca tot timpul m-am considerat mai mult o persoana "audio-video" in sensul in care am rezonat mult mai bine la imagini si sunete. Poate o librarie multi-media m-ar ajuta mai mult, daca ar exista...dar cum nu exista va trebui sa ma descurc cu ce am, nu ?
Tot in aceste zile in care am stat mai mult pe acasa (luni fiind si sarbatoare) am fost un adevarat gospodin si spun asta uimindu-ma in continuare de ce veleitati (mai mult sau mai putin casnice) ascund. Astfel in ziua Domnului, de miercuri am luat mopul la dans si galeata cu detergent la picior si am inceput un vals vienez de toata frumusetea prin garsoniera alba si impersonala de la etajul 3. La inceput miscarile erau lenese si adormite ca si cum de abia se trezeau dintr-un vis, insa cum "pofta vine mancand" asa si eu aidoma piticilor din Alba ca Zapada am inceput un adevarat tur de forta al incaperii cu miscari ample si energice. EVRIKA ! am descoperit ca se poate sa nu fiu o putoare care asteapta sa-i fie dereticata casa si ca da, si eu pot sa fac o podea sa straluceasca, daca vreau. Dar cum zelul era de nepotolit, am decis sa arunc si niste boarfe intr-un lighean la dospit ! WAW, deja ma intreceam cu mine insumi. In prealabil m-am interesat daca exista un serviciu de "laundry cleaning" , da exista, insa este scump la ce nevoi am eu asa ca am hotarat ca o punga de detergent, un lighean si doua maini dibace pot suplini masinaria si chiar foarte bine. Acum nu va inchipuiti ca am frecat la tricouri si blugi, doar ce le-am lasat la inmuiat si le-am clatit gentil dupa aceea. Nici nu trebuie mai mult avand in vedere ca nu sunt murdare, ci doar trebuie reimprospatate ;))

Avand un pic de timp la dispozitie si fiind cu urechile ciulite in toate directiile, am aflat ca la circa doua ore de mers cu masina de Bangkok, exista asa numitul Tiger Temple, unde calugarii buddhisti cresc tigri la templu de cand sunt mici si astfel sunt domesticiti. Mi se pare fascinant sa poti merge sa stai langa un tigru, sa-l mangai, sa pui capul pe el si sa te uiti in ochii lui. Astfel am decis ca intr-unul din weekend-uri voi face o excursie in Kanchaburi (asa se numeste provincia unde se afla templul). De pe site-ul http://www.tigertemplethailand.com/index.htm am aflat ca poti face tururi de 1, 2 sau 3 zile, pretul pornind de la aproxmativ 50 EUR persoana (cu transport inclus) pana la 150 EUR in functie de ce alegi sa vizitezi. Pe langa tigri mai poti face o calatorie pe "Death Railway" cu un tren absolut de epoca, pe cea mai veche cale ferata din Thailanda, mai poti hrani maimute foarte simpatice si jucause, sa faci un tur de zona in carca elefantilor, o mini-expeditie intr-o pestera si...inot alaturi de delfini ! De abia astept sa merg, nu stiu cand, dar stiu ca o voi face pentru ca ceva ma trage acolo...ramane de vazut ce anume exact...

I-am povestit lui Geoffrey despre intentia mea de a merge la Tiger Temple, insa el nu adera foarte mult la acest gen de "entertainment", prin care animalele salbatice sunt tinute captive pentru deliciul turistilor. Eu zic ca are dreptate intr-un fel, nu e fair sa rupi ceva ce apartine naturii si sa-l inlatui pentru o distractie de weekend. Pe de alta parte, daca experienta asta te imbogateste pe tine si te face sa apreciezi mai mult legatura ancestrala si universala dintre om si natura, atunci sacrificiul nu este tocmai in van Natura la fel ca si Divinul nu este ceva indepartat, acolo in frunzisul verde al copacilor, ceva de neatins, ocultat de propria-i existenta, ci mai degraba ceva aproape noua, aici langa noi si impreuna cu care putem construi ceva mai bun. Conteaza doar modul in care alegi sa primesti Natura, in lanturi sau in brate ?
Data viitoare o sa vin cu poze proprii si personale impreuna cu tigri si de ce nu..si delfini :) Keep it safe and keep in touch !
Watch out! "...de la ultimul post si pana acum nu s-a mai intamplat nimic deosebit, ci mai degraba lucrurile au inceput sa intre intr-un oarecare normal." Sa nu cumva sa insemne rutina.E imposibil sa nu se mai fi intamplat nimic. :)
RăspundețiȘtergereDaca tot ai timp de net, cand faci o pauza asculta asta: http://www.youtube.com/watch?v=9iraoHE6JlY. E o melodie pe care am descoperit-o recent si care spune multe despre cat de norocosi suntem, noi oamenii, si de cele mai multe ori nu realizam.
Neaparat sa mergi la Templul Tigrilor. :) Ce frumos trebuie sa fie. Tigrii sunt animalele mele preferate. Cand eram mica imi doream un tigru in casa:))).
PS: neaparat fa si tu niste poze:Thai through Dorian's eyes, or something like this.
Aaa, si sa nu te mai aud ca nu crezi ca o sa acumulezi atata informatie pana la seminar ca vin acolo si te urechez. Serios! Tu esti Dorian si te iubesti si te accepti asa cum esti. Si noi avem incredere in tine!
What would I be doing without you ?! :)
RăspundețiȘtergereYou would be doing just fine! :))
RăspundețiȘtergere"luat mopul la dans si galeata cu detergent la picior si am inceput un vals vienez de toata frumusetea prin garsoniera alba si impersonala de la etajul 3" ... as vrea sa vad asta LIVE!... gen total request! :)))
RăspundețiȘtergere