...intr-un final pentru ca nu mai suportam efectiv pleata a la Janis Joplin care mi se dezvolta intr-un ritm alert, am decis sa ma tund. Initial ma gandisem sa nu ma mai tund pana ma intorc in tara, insa s-a dovedit a nu fi o idee foarte stralucita, din doua motive: unu aratam ca un babuin, doi transpiram mult si...trei investeam ceva timp in aranjarea podoabei capilare.
Asadar vineri dupa serviciu, am purces cu pasi repezi catre o frizerie. Intr timp m-am interesat prin jur cam cat costa serviciile de gen si am aflat ca preturile pornesc de la 100 Baht (unde probabil iesi mai hidos decat ai intrat) si pana la 1500 Baht (aproximativ 30 Eur), in saloanele cele mai luxoase si de "fite". La banii astia ar trebui sa servesti si masa acolo..Nu imi pot inchipui ce ar putea sa-ti faca la par de 30 Eur..
Am intrat in primul salon pe care l-am vazut in Siam fiindca pe usa scria 300 Baht "haircut-ul", ceea ce mi s-a parut destul de rezonabil, insa inauntru mi s-au cerut 400 Baht, poate pentru ca eram "farang" (o sa detaliez ulterior ce inseamna acest cuvant) si ca probabil la cum aratam aveam nevoie de servicii de infrumusetare extra. Am zis ok, fie, oricum doar o data se tunde omu' in Bangkok si am asteptat cuminte sa fiu preluat de catre echipa de hairstyliste.
Intr-o prima faza am fost dus in spatele salonului pentru o sedinta de aproape 20 minute de spalat pe cap si ...masaj capilar. Spalatul ca spalatul, ca doar nu mi-e chiar necunoscut acest sport, dar masajul...oh..uh..eh...DIVIN ! Tanti Thai Unu' a inceput sa-si incolceasca mainile prin parul meu, masand pielea la fel cum se framanta cozonacul in preajma Pastelui. E o senzatie teribil de faina si de relaxanta in acelasi timp, sa ai parul ud, sa miroase frumos si sa simti ca parca toti nervii de la tample si ceafa sa relaxeaza sub presiunea molcoma a unor degete de expert. Noroc ca Tanti Thai Unu' imi mai dadea indicatii "ridica capul, apleaca capul etc" altfel cred ca adormeam bustean.
Dupa ce m-am fezandat acolo ceva vreme am trecut la partea a doua, tunsul efectiv, astfel Tanti Thai Doi impreuna cu escadrila ei de instrumente a inceput sa atace de pe flancuri pilozitatea furibunda care dadea semne de rebeliune. Cu miscari mici si scurte, cu un foarfece la fel de mic a inceput sa ciupeasca din lateral putin cate putin, pana cand parul incepu sa capete o forma mai umana. Mai departe, a atacat si din fata si din spate lasand inamicul vulnerabil si fara de putere. Pentru a scapa de parul adunat am fost la a doua sedinta de spalat pe cap si masaj, dupa care am revenit pentru ultimele retusuri si datul cu ceara. Cu ajutorul celor doua Thanti Thai am razbit impotriva cotropitorului, le-am multumit enorm, am platit si am iesit mai slab cu vreo 1 kg.
Am fost foarte impresionat de meticulozitatea si atentia la detaliu de care dau dovada acesti oameni in general, si in particular in aceasta experienta aparent banala a tunsului. N-a fost doar o foarfeca trantita in par, o masina de tuns care te zgaraie si o madama mai obosita si acra decat strugurii necopti din vie. A fost mai mult decat atat, a fost un moment de inter-culturalitate, in care chintesenta si filosofia "festina lente" a thailandezilor s-a afirmat inca o data in fata europeanului obosit, grabit si preocupat sa faca lumea sa se invarta mai repede. Pe de alta parte, nu am schimbat nicio vorba cu doamnele de salon in timpul intregului proces, insa chiar n-a fost nevoie, au stiut ce trebuie sa faca si cum sa faca, fara sa le fi dat nicio indicatie cum sa arate noul "look". Au stiut fara teatralitate balcanica si fara vorbe, schitand doar un zambet discret, sa aduca un zambet la fel de discret pe fata mea, punct.
Cu un aspect mai fresh si o atitudine mai relaxata, vineri seara am iesit cu prietenii mei Thai, carora le venisera in vizita niste amici din Germania. Am fost intai la un "late Thai dinner", unde am sporovait despre ce mai e prin lume, cine se mai cearta cu cine, care mai e situatia politica in Thailanda etc.
Dupa ce am terminat am fost intr-unul din cele mai "glamorous" cluburi din Bkk si anume BED din Sukhumvit Soi 11. Intrarea este 800 Baht (aprox. 20 Eur) si pe langa o atmosfera degajata, internationala, funky, glammy, glossy si cam toate cuvintele cu "y" la sfarsit, ai parte si de doua camere, una cu dance music si alta cu un sound ceva mai groovy. In plus ce da o savoarea aparte clubului si il face foarte renumit in tot SE Asiei, este ca in camera mai groovy, ai ...paturi, unde poti sa te intinzi si sa te desfasori cum vrei tu. In primul rand totul este alb in aceasta camera, in comparatie cu cealalata unde totul este negru, si fiecare are cate doua niveluri. Paturile se afla atat sus cat si jos, iar in fata ai o masuta alba cu lumanari la fel de albe. Dj-ul (sau mai bine zis cei 4 Dj cati au fost vineri seara) se afla in mijlocul camerei, pe un mic podium, intre oameni, interactionand din plin cu acestia si creand o atmosfera electrizanta. Lumina difuza, paturi albe, gin tonic, sound-uri urbano-futuristice si zeci de natii la gramada, inseamnau doar un singur lucru "Let the Parteeee begin".
Am tinut-o asa pana la ora 2, cand din pacate majoritatea barurilor & cluburilor din Bangkok se inchid, datorita unei legi destul de stupide care interzice ca acestea sa mai fie deschise dupa ora cu pricina. Unii spun ca la baza acestei legi s-ar afla dorinta de mai schimba din imaginea decadenta a orasului, considerat a fi o destinatie favorita pentru turism sexual. Altii spun ca se doreste limitarea consumului de alcool si a starii de ebrietate printre amatorii de clubbing. Desigur adevarul e undeva pe la mijloc si de fapt nu prea e, pentru ca niciuna dintre explicatii nu pare plauzibila, mai mult decat atat nu schimba cu nimic din imaginea pentru care acest oras este atat de faimos si iubit de multi straini. Desigur exista si cateva cluburi "after-hours", insa in seara aceea am hotarat sa mergem la somn. Curios cum aici after-ul e considerat de pe la 2 pana la 6, iar la noi si in Europa in general after-ul porneste de pe la 6 pana in miezul zilei. Raman socati cand le povestesc ca s-a intamplat ca uneori sa ajung si pe la 1 a doua zi in casa...Dar ce lipseste prin lungime la ei, compenseaza prin constanta, in sensul in care majoritatea cluburilor sunt deschise Monsoon (si nu muson ci de luni pana duminica, expresia e proprie si personala, jaja).
Asadar, noua mea frizura a rezistat si inca foarte bine, deluviului electrizant din paturile albe...
Groovy !
PS: Mi se pare mie sau BED-ul aduce putin cu Embrio din Bucuresti? Apropo mai exista clubul ?
...ieri pe 30.05 s-au implinit 30 de zile frumoase, extraordinare, mereu surprizatoare si pline pe deplin, in Bangkok. Desigur au fost si cateva mai plictisitoare, mai anoste si "emo" dar cumva Soarele a iesit dupa fiecare ploaie, pentru ca ne placem sa credem sau nu, Universul comploteaza la fericirea noastra.
Asadar, aceasta zi trebuia celebrata cumva si ce cadou poate fi mai potrivit pentru un Sagetator, decat o calatorie ! Dupa ce weekend-ul trecut ar fi trebuit sa merg la mare si planurile s-au destramat pentru ca amicul cu masina n-a putut pleca de la serviciu, mi-am zis ca e cazul sa iau singur fraiele carutei in mana si sa-i dau bice. Saptamana trecuta m-am tot gandit unde sa merg si dupa indelungi dezbateri, care au durat vreo 10 minute, am zis nu Evrika ! ci Ayutthaya !
Ayutthaya a fost intre 1351 si 1767 capitala regatului thailandez in perioada sa cea mai glorioasa a istoriei. In toata aceasta perioada s-au perindat la conducerea Siam-ului (fosta denumire a Thailandei), 33 de dinastii pana in 1767 cand birmanezii au invadat orasul. In ciuda invaziei, orasul a rezistat, iar regele siamez Naresuan cel Mare i-a dat denumirea actuala de Ayutthaya (orasul indestructibil), dupa ce secole la randul orasul s-a numit Ayothaya. Dupa conflictul din secolul 18 tot ce a ramas din candva maretul oras au fost ruinele care astazi fac parte din patrimoniul international al UNESCO. Dupa 1767 capitala Siam-ului s-a mutat la Bangkok. Astazi, ruinele confilctului birmano-siamez, fac parte cu mandrie din peisajul unui oras modern, aflat la 85 km nord de Bangkok.
Acestea fiind aflate, m-am hotarat ca sambata ma voi aventura prin negura istoriei thailandeze. Deja nu mai aveam rabdare si de abia asteptam sa descopar acest loc nou, mult-laudat de catre localnici.
La inceput a fost roata
...si anume roata de tren in cazul meu, pentru ca cine ma cunoaste stie ca sunt un mare fan al trenurilor, pornind de la faptul ca atunci cand eram mic mergeam cu bunica in gara din Bacau doar ca sa la privesc ore in sir de pe podul deasupra caii ferate si pana la sutele de ore petrecute alaturi de mult iubitul nostru CFR. Acum doi an chiar am vrut sa ma aventurez intr-o calatorie de 36 ore pana la Bruxelles, insa am renuntat in favoarea avionului, o noua pasiune de-a mea. Zic noua pentru ca dupa primul zbor, timp de aproape un an de zile am fost efectiv terorizat de tot ce insemna deplasare cu avionul, dar usor, usor am cedat, am lasat frica sa se dizolve si acum nu m-as mai satura de...zburat.
Am pus alarma telefonului sa sune la 7:30, m-am trezit la 8:15, in conditiile in care trenul era la ora 9:25. Printr-un oarecare miracol de conjuctura bagajele (constand intr-un tricou, o umbrela, aparat foto, camera video si o sticla de apa) fusesera facute cu o zi inainte. In ciuda faptului ca trenul pleca cam intr-o ora, am fost la fel de rapid precum personalul de Urziceni. Dupa ce am mancat, am facut dus si alte activitati matinale, am plecat intr-o alerta agale catre gara Hua Lumphong, un fel de Gara de Nord a Bangkok-ului. Collin, colegul nostru de birou mi-a explicat ca as putea sa iau autobuzul 29 pana acolo, insa am preferat sa iau BTS-ul si metrou-ul, doar pentru a-mi crea falsa senzatie ca as putea sa ajung mai repede. Cand m-am pus in BTS era deja ora 09:00, ori puteam sa ajung la gara in timp doar daca trenul trecea printr-un vortex spatio-temporal care ar fi scurtat calatoria. Dupa ce am schimbat BTS-ul la Siam si metroul la Silom, am ajuns la 09:50 la Hua Lumphong. Pe aceasta cale as vrea sa multumesc celor care au inventat Google Maps deoarece am aflat in 10 minute unde e gara !
Era evident ca trenul nu ma astepta asa ca am intrat inauntru sa vad ce optiuni am. Nici nu am pasit 3 metri in gara ca unul dintre angajatii acesteia m-a oprit intrebandu-ma foarte politicos in engleza daca ma poate ajuta cu informatii, probabil ca paream foarte pierdut in spatiu si nici nu aratam prea mult a thailandez. I-am spus unde vreau sa ajung, mi-a inmanat un orar al trenurilor si mi-a aratat casa de unde pot sa-mi cumpar biletul. In prealabil, am aflat de pe net ca in Thailanda clasele de tren sunt 3 la numar si ca biletul pana la Ayutthaya la clasa a 3-a dus-intors costa 30 Baht, adica cam cat o sticla de 2 litri de Borsec in Romania...Any further comments are useless !
Am preferat aceasta varianta deoarece este mult mai ieftina decat celelalte clase si aici poti degusta cu adevarat deliciul calatoriei alaturi de thailandezi de rand, fiecare cu cosurile sale de mancare si bucurii sau suparari. Tot Collin imi spunea ca la clasa a 3-a, e posibil sa ma ciocnesc prin tren de gaini sau alte oratanii pentru ca doar in aceasta clasa e permisa calatoria cu animale. Deja gandul ca poate o sa am vecin de bancheta o curca trufasa, ma facea sa zambesc crispat.
Dupa ce am investit cu succes 15 Baht in achizitionarea biletului dus catre Ayutthaya aveam de asteptat cam o ora si jumatate pana la urmatorul tren, care era la 11:20. Intre timp am iesit din gara sa fumez, deoarece acesta este interzis inauntru si am cautat cam 15 minute o banca prin imprejurimi unde sa-mi pot satisface viciul fara sa vad semne cu "No smoking" si o tigara taiata cu rosu. Dupa indelungi cautari am gasit si am sezut acolo vreo jumatate de ora contempland la calatoria ce urma.
Am ajuns inapoi in gara la 11:00 si am intrat in zona peroanelor, care pareau desprinse din Harry Potter. Pentru cine a vazut primul film din serie: va mai aduceti scena in care plecau pentru prima oara la Hogwarts, erau in gara si tot se izbeau in delir intr-un zid ca sa ajunga in taramul magic? Daca da, atunci va puteti imagina si gara din Bangkok: peron central, acoperit de o cupola imensa de sticla, trenuri vechi si agitatie mare. Eu plecam de la linia 7 catre propriul meu taram magic si data aceasta fara sa trec printr-un zid, ci doar sa trec cu bine de nerabdarea care ma incerca pentru ca se anuntase o intarziere de 20 minute la plecare. Am inceput sa privesc in jurul meu pe peron: cativa straini cu rucsacele langa ei (backpackerii de care aminteam acum cateva episoade), oameni stand pe jos sau pe vine,mancand, copii care se jucau in cabina de telefon, semnul international al budei care indica toaleta, oameni care spalau trenurile si in general o atmosfera relaxata si calda.
Eu intre timp ma tot gandeam la curcile mele si la banchetele din tren. La un moment vad in zare cum se aproprie trenul tras de o locomotiva mare si galbena. De mentionat ca in Thailanda nu exista sau cel putin nu am observat eu, cai ferate electrificate, se merge momentan pe combustibil fosil. Drang, drang intr-un final a ajuns la peron, au coborat pe rand pasagerii, am urcat si eu destul de grabit pentru a prinde un loc la geam. Dupa ce m-am asezat am realizat ca de fapt aceasta clasa a 3-a in Thailanda seamana foarte cu clasa a 2-a la noi sau chiar mai mult, as zice un fel de clasa a 2-a la noi elite version. Banchetele erau din musama si nu din lemn, existau niste doamne care faceau curat pe jos, precum si ventilatoare in tavan sa te racoreasca. Sincer nu prea am inteles logica ventilatoarelor pentru ca oricum e cald si se merge cu geamul deschis si astfel exista un mare ventilator exterior. Dar ma gandesc ca acestea devin utile atunci cand ploua (des in sezonul ploios), se trag obloanele si astfel ai parte de racoare.
Ora 11:45 aproape, trenul intra in viteza Warp si plecam din Hua Lamphong. Nu mai calatorisem de ceva vreme pe calea ferata, dar acel feeling cand esti cu jumate iesit pe geam, freza iti flutura in stil Goe, miroase intepator a pacura asezonata cu iasomie de la vanzatorii de flori, e ceva inegalabil si unic, de parca tot ce ai vrea in momentul respectiv e ca acea clipa sa se extinda la infinit. Am trecut prin mahalalele capitalei, zone cu mizerie, cu gunoaie cat vezi cu ochii, cu bordeie ingramadite si mici, cu tricouri Nike puse la uscat si sticle de Coca-Cola pe masa si cu oameni zambitori in ciuda conditiilor in care traiesc. Pe masura ce am intaintat in interiorul tarii, peisaje exotice si-au facut aparitia: palmieri, orezarii intinse si nori amenintatori de furtuna. In vagon atmosfera era relaxata, fara gaini la bord, insa cu acelasi obicei prost de a arunca resturile pe geam. Dar macar au ventilatoare si zambesc ! am zis eu...
Dupa ce aproape 2 ore am stat spanzurat pe geam si freza facuta natural, in jur de ora 13:00 am ajuns in Ayutthaya. Initial aveam impresia ca vorbim aici de un oras destul de mic, gen Sighisoara, unde gasesti toate ruinele in acelasi loc sau cel mult la o distanta amicala. Astfel ma gandeam sa inchiriez o bicicleta cu care sa ma plimb dintr-o parte in alta. Ei bine nu a fost asa...
La inceput a fost roata si dupa aceea a fost tuk-tuk-ul
...am fost abordat de un nene doritor si insistent sa ma introduca in tainele ruinelor, facandu-mi o oferta turistica de 4 ore, in care eu sa vizitez cele 5 situri din oras cu tuk-tuk-ul sau. Acest tuk-tuk este un fel de struto-camila, o combinatie foarte orientala intre o tricicleta (are 3 roti), o ricsa (este condus de cineva, in timp ce tu stai in spate) si o motoreta (pentru ca...are motor). La inceput am refuzat oferta sa gandindu-ma ca voi bicicleta prin oras precum Julie Andrews in Sunetul Muzicii, insa dupa ce am realizat ca intre ruine sunt distante kilometrice, ca nu stiu niciun traseu si ca nici macar nu stiu de unde se pot inchiria biciclete, am zis sa las la o parte planul meu genial si sa merg pe mana localnicului in ciuda insistentelor sale, care-mi pareau dubioase la inceput. Ulterior mi-am dat seama ca nu e cazul sa mai insist in prostia mea si sa am incredere in ce se va intampla. Zis si facut, omul mi-a cerut 1000 Baht (aprox 20 EUR) pentru un tur de patru ore al ruinelor, iar el urma sa ma astepte in timp ce eu vizitam cate 40-45 minute sit-urile. Am negociat cu el pana la 600 Baht (in conditiile in care plateam si 150 Baht pe intrari) si am batut palma. De mentionat ca vorbea destul de bine engleza pentru un localnic si ca unul dintre argumentele sale era un carnetel de amintiri unde fostii lui clienti isi exprimau parerile de bine asupra serviciilor sale. Cea mai veche datare era a unui turist din America din Sud din 1999. Ei bine, daca omul asta plimba turisti prin Ayutthaya cand eu eram in clasa a 9-a, atunci inseamna ca se merita sa incerc si eu.
Pasind prin trecut, inapoi spre viitor
Asadar m-am suit in spatele tuk-tuk-ului si am pornit la drum, avand ca prima destinatie Wat (care inseamna templu in Thai) Yai Chaimongkhon. In spatele masinutei stateam destul de ghebos pentru ca spatiul din spate nu este foarte mare, insa ma bucuram teribil de faptul ca sunt intr-un fel de jucarie motorizata, plimbandu-ma nestingherit pe strazile din Ayutthaya. Am ajuns cam in 15 minute la Wat Yai (intrare 20 Baht) si deja se preconiza o experienta memorabila: turnuri inalte ale templului principal se inaltau sper cer, acoperite pe jumatate cu un material galben-portocaliu, asemanator cu vesmintele pe care le poarta calugarii buddhisti, copaci cu flori albe (cred ca erau magnolii), turisti care se rugau si o atmosfera electrizanta din cauza furtunii care se apropia. Impresionate au fost statuetele din piatra de langa templu, parca ale unor soldati parca adormiti si care mi se pareau ca zambesc relaxat si senin parca stiind ca esti acolo si care te priveau cu inchisi. Cu exceptia zonei unde oamenii se rugau la o statuie de-a lui Buddha, totul era incojurat de o liniste patrunzatoare, doar ploaia si tunetele ce mai aminteau de realitate. Te puteai pierde prin gradina de langa templu, printre florile colorate, te puteai piti jucaus dupa vreo statuie sau te putea urca sus in templu sa poti admira mai bine privelistea. Ceea ce am si facut dupa ce am urcat vreo 20 de trepte, am gasit un mic altar de rugaciune, cu o femeie alba, tunsa scurt si grizonata, imbracata in alb, care ne invita inauntru. Dupa ce am coborat am trecut si pe la statuia lui Buddha, unde credinciosii se rugau tinand in mana o floare si un betisor parfumat, astfel nici nu va inchipuiti ce sinestezie de mirosuri era in zona. Am dat 3 Baht sa ma duc la toaleta si dupa ce am mai facut cateva poze am plecat mai departe, nu inainte de a lua niste baterii pentru aparatul foto si patru vederi.
Domnul cu tuk-tuk-ul ma astepta asa cum stabilisem la intrare pentru a ma transporta mai departe catre Wat Maha That. Pe drum am vazut turisti pe elefanti care faceau turul zonei, insa din pacate n-am reusit sa fac nicio fotografie pentru ca eram prea ocupat in a casca gura. Am ajuns la destinatie, un complex destul de mare de ruine, ca un labirint caramiziu combinat cu verdele crud al ierbii. Presupun ca in trecut aici fusese o cetate, deoarece se vedeau zidurile ce erau odinioara. Aceeasi senzatie de liniste si pace, pasind prin trecut, intalnindu-te ori de cate ori intorceai capul cu statuile decapitate, probabil simbol al soldatilor necunoscuti care au murit in timpul asediului birmanez. Dupa ce m-am invartit prin ruine aproape o ora si am pozat si m-am pozat in orice ipostaza posibila, am iesit sa cumpar o sticla de apa si sa mai casc ochii pe la suveniruri. Mi-a parut foarte rau ca nu am achizitionat o camasa albastra in stil oriental, pe gat, cred ca as fi aratat foarte fashionable in ea... :(
Am plecat mai departe catre urmatoarea locatie. Pe drum mi-a fost dat sa vad ceva demn cred ca de cartea recordurilor: 5 oameni pe o motocicleta (!), mai bine zis o familie intreaga compusa din mama, tata si cei 3 copii.Am zambit la ei si deodata cei 5 cinci mi-au zambit sincron inapoi in timp ce faceau dreapta...Pun zambetul pe seama cutumei culturale si nu pe faptul ca aratam precum un elefant asudat intr-o cusca mergatoare...In acest sit (am uitat numele) intrarea era gratuita, pentru ca era mai mic si nu atat de spectaculos. In schimb spectaculoase erau cele aproape 6-7 vaci la pascut din stanga intrarii si calugarii care le pastoreau alaturi de cainii asiatici, care daca va vine sa credeti sau nu, chiar seamana cu populatia din zona. Nu stiu daca e vorba de urechile ascutite, ochii mici sau de faptul ca sunt destul de slabi, dar cert e ca as putea sa fac diferenta intre un caine european si unul oriental. Aici am dat peste statui a unor animale fantastice, patru turnuri de caramide si un Buddha aurit sub care dormea un caine asiatic. Lumea se plimba agale printre ziduri, cu umbrele pentru a-i proteja de soarele amiezii, iar mie mi se facea foame...
Domnul Tuk-Tuk m-a dus la un restaurant cu specific thailandez in centrul orasului unde singurii clienti, eram eu si..eu. Imbibat de prejudecatile mele culturale si europene in acelasi timp, am zis ca sigur e un restaurant prost de aceea nu sunt clienti. Nu m-am gandit ca eram in timpul zilei, pe 35 de grade in plin sezon neturistic. M-am asezat pe o pernuta, cu ventilatorul inspre mine si am comandat limonada, orez cu ton in chilli si supa de taitei cu porc maruntit. Mancarea a fost excelenta, la fel si serviciile, doar pretul putin piperat fata de ce sunt obisnuit in Bangkok.
Urmeaza Palatul Regal din Ayutthaya, o constructie alba, cu rosu si auriu, care se ridica in mijlocul unui parc foarte verde. Palatul nu este foarte mare, insa la fel plin de credinciosi care se rugau inauntru in fata unei statui care il reprezenta pe Buddha si care avea cel putin 10 metri inaltime ! Pentru a putea sa intri trebuie sa te descalti si sa-ti lasi incaltamintea intr-un fel de vestiar al papucilor. Intre timp, iar a venit ploaia si m-am adapostit intr-un mic foisor din curtea palatului de unde am admirat o tufa de flori roz, ploaia cadentata si fulgerele care brazdau cerul intunecat. Dupa ce s-a mai potolit, am mers in ruinele templului Wat Phra Si Sanphet de langa palat. De data aceasta am sa las pozele sa vorbesca singure (asa cum faceam si eu in timp ce ma plimbam pe acolo :D )
Ultimul punct pe traseul nostru era statuia lui Buddha adormit aflat cel mai departe de toate zonele si care il reprezinta pe Buddha (evident) aflat in pozitie orizontala, pe o lungime de aproape 30 metri...Pe drum localnicii ma "hartuiau" comercial, incercand sa-mi vanda diverse amulete si mici suveniruri, in timp ce eu zambeam sub forma de "nu, multumesc". La sfarsit am facut o poza cu dl Tuk Tuk langa masinuta lui minune si i-am dat 700 Baht, in loc de 600, pentru rabdarea si politetea de care a dat dovada. Asadar daca ajungeti vreodata pe aici, lasati-l pe dl Tuk Tuk sa va plimbe si lasati stereotipurile culturale deoparte.
Bere Chang, Steaua Bucuresti si palme dupa cap
Am ajuns la gara in jur de 17:30, iar trenul inapoi catre Bangkok era la 18:46, insa in spirit thailandez se afisase o intarziere de 14 minute, adica trenul avea sa ajunga la 19:00. Neavand ce face in gara, am decis sa fac o plimbare prin imprejurimi pana se deschidea casa de bilete, cu 20 minute inainte de plecare. Astfel pornesc catre o mica piata din fata garii pe o straduta intesata de oameni care faceau mancare efectiv pe strada...incepand de la fiert supe pana la fript pui si taiat legume. Nici nu ma dezmeticesc bine si ma trezesc cu un nene cu ochelari si par prins in coada, care ma invita sa mananc ceva la terasa lui. Initial am refuzat spunand ca nu mi-e foame, dar m-am gandit ca am de asteptat ceva si parca as bea o bere rece totusi. Astfel ca m-am asezat la terasa, am comandat un Chang si am intrat in vorba cu nenea cu ochelari, imbracat intr-un maiou alb. Prima intrebare care ti se adreseaza in astfel de situatii este "Where are you from?" , raspund Romania si cu o surprinzatoare jovialitate in glasul sau aud "Aaaah, Bucharest !" . Raman oarecum surprins de faptul ca iata cineva de la o oarecare terasa, dintr-un oras din Thailanda stia care este capitala Romaniei. Nu dupa mult timp aveam sa aflu ca domnul glumet cu ochelari stia de Hagi, Raducioiu si Steaua Bucuresti. Niciodata n-am fost un fan al fotbalului insa faptul ca stiam ca Steaua a castigat Liga Campionilor (parca ..) in 1986 a avut un rol aparte in dezvoltarea dialogului inter-cultural. In fata mea era un canadian la vreo 60 ani alaturi de prietena lui thailandeza care se amuza pe marginea confuziei de nume care exista intre Bucharest si Budapest, in timp ce eu ii replicam ca majoritatea strainilor, cand le zic de Bucharest au impresia ca sunt din Ungaria. Dupa fotbal am trecut la o trivia despre capitalele lumii si la niste jocuri foarte ghiduse. Domnul cu ochelari a zis ca vrea sa-mi arate un truc magic: a luat o moneda 1 Baht a dat-o putin prin apa, si-a lipit-o de frunte dupa care si-a dat cateva palme dupa cap, aratandu-mi ca ..waw moneda se dezlipeste dupa ce te trosnesti puternic in ceafa de vreo 2 ori. Ok, bun mi-a zis si mie sa incerc, mi-a lipit moneda de frunte, dupa care am inceput sa ma palmuiesc dupa cap, 1,2,3,4 ori si moneda nu cadea...m-am razvratit putin si am inceput sa-mi dau capace mai rau decat decat se spankuiesc aia prin filmele nerecomandate minorilor. Nimic, totul era zadar, moneda nu se dezlipea...Inutil de povestit ca restul oamenilor de pe terasa se tavaleau pe jos de ras cum ma autoflagelam de zor...Magia a constat in faptul ca nu aveam nicio moneda pe frunte pentru ca domnul cu ochelari nu-mi lipise nimic acolo ci doar pusese degetul !!! Hehe, asta e, mi-am furat-o, dar macar am invatat un truc forte magic…J
Am mai stat de vorba un pic si era deja 18:45 iar eu trebuia sa ajung la tren la 19:00. Am plecat in graba, am platit berea si am intins-o. Ajung in gara, trenul deja plecase.....say what !? Intreb la informatii si mi s-a spus ca nu stie cine a anuntat ca trenul avea intarziere si ca de fapt el a ajuns la timp...Well, just my luck, ajunge o data trenul la timp si eu il pierd, how ironic is that? Urmatorul tren era peste jumatate de ora si numai bine ca intre timp am asistat la o lectie amuzanta de predat thailandeza intre un localnic si doua turiste din Olanda. In scurt timp jumatate de peron se adunase sa le vada pe olandeze cum pronunta in Thai si invers, pentru ca si localnicul dorea sa afle mai multe despre limba lui Van Gogh…
In loc de concluzie
Se lasase deja intunericul cand a venit trenul destul de plin, vuiand din departari, m-am asezat in fata unei doamne care cara cel putin vreo 4 saci si 3 cutii cu incarcatura necunoscuta si pe care am ajutat-o ulterior sa o dea jos. In timp ce faceam asta am observat pentru cel putin a 3-a oara de cand plecam in calatorie, ca multi barbati din Bangkok isi lasa unghiile sa creasca sau au cel putin o unghie mai crescuta decat celelalte. Stiu ca la noi taranii mai folosesc unghia lunga de la degetul mic sa se scarpine / curete in ureche, dar aici nu am aflat inca care e explicatia. Am dormit jumatate de drum, iar restul l-am petrecut gandindu-ma obosit dar extrem de incantat la ziua care tocmai trecuse ca o tornada pe langa mine. Eu eram Dorothy si tocmai ce ma intorsesem din Oz...
Si acum, Quo Vadis? Nu stiu, dar presimt ca Vrajitorul mai are planuri pentru mine...
...simt nevoia sa dizolv niste "mituri" conform carora tot timpul aici e seara / noapte ori de cate ori vorbesc cu cineva din Romania. Se pare ca exista o senzatie la nivelul subconstientului colectiv (haha, cuvinte mari intr-adevar, nu degeaba am terminat FJSC-ul), potrivit careia Thailanda e la capatul lumii si ca trebuie sa fie o diferenta mare de fus orar.
In linie dreapta intre Romania si Thailanda este o distanta de aproximativ 7500 km si diferenta de fix 4 ore. Recunosc si eu ca initial credeam ca diferenta e mult mai mare (de vreo 7-8 ore), insa se pare ca nu e asa. De exemplu, daca in Romania e ora 1 PM, atunci aici e 5 PM si tot asa mai departe.
La 7-8 ore diferenta (inainte) ar fi Australia si Noua Zeelanda. Tot asa cel mai indepartat fus orar de Romania am aflat ca este pe meridianul opus (logic) si anume cel care traverseaza Hawaii. Cu alte cuvinte daca la Honolulu e ora 6 PM, la Bucuresti lumea inca doarme (sau petrece intens in cluburi, daca e weekend), pentru ca e ora 6 AM.
"Auzi ma, da' la tine nu e noapte, cum de esti treaz la ora asta ?!" "Nu, e doar ora 5 dupa amiaza" "Aha, ok"
...de aceasta data am avut parte de un week-end destul de casnic, care a culminat duminica din nou cu stersul podelelor din vastele apartamente. I did a fantastic job, if I may add !
Dar s-o luam cu inceputul. Vineri seara Geoffrey m-a chemat la o cina in familie ce consta in mancare libaneza (pita, falafel, musaca, humus etc). Am plecat de la birou in jur de ora 6, pe o ploaie torentiala si ca un baiat prevazator ce ma aflu nu mi-am luat umbrela cu mine (ustensila de altfel mai necesara in Bangkok decat o buda publica atunci cand faci pe tine). Pana sa ajungem la casa lui Geoff, eram deja ud leoarca, gonind cu 30 km/h pe motoreta unui thailandez, pentru a grabi sosirea.
Daniel, baietelul cel mare, a fost cel mai fericit sa ma vada pentru ca avea in plan sa construiasca niste sine de tren cu mine. Ne-am jucat noi acolo, cu trenuletele, masinutele, si toate "utele" din dotare pana la un moment dat cand s-a batut cu lingura in ceaun ca cina e gata. In vizita erau si doi vecini, Mio (japoneza de origine) si Malcolm, ambii de cetatenie americana. Un cuplu foarte simpatic si vioi la vreo 40 ani care erau tare curiosi sa ma intrebe de Romania. Sunt in Thailanda de vreo cativa ani, Mio este profesoara de engleza iar Malcom este jurnalist la Associated Press. Stiau destul de multe lucruri despre Romania, printre care si evident regimul ceausist, revolutia din '89, Dracula si gimnastica . Asadar cine are impresia ca Romania este cunoscuta in afara pentru:
Peisajul pitoresc de la Portile de Fier;
Ospitalitate
Maramures
Sarmale
Puiul de Crevedia
...se insala !
Desigur i-am informat cum ca suntem o tara de oameni muncitori si harnici, care trudesc pentru glia patriei, ca avem munti falnici si campii manoase, orase mari si sate multe....dar la un moment mi se parea ca ma dilat in scaun, eu si vorbele mele, asa ca am hotarat sa jucam Wist.
In prealabil, Mio ne-a povestit despre activitatea ei de voluntariat de la inchisoarea de stat din Bangkok. Am ramas surprins si cutremurat de ceea ce urma sa ne povesteasca. In principiu, o data pe saptamana, cu ajutorul unui ONG, se fac vizite la cea mai mare inchisoare din Thailanda. Suna ciudat sa faci voluntariat la o inchisoare nu? Mai mult decat atat suna periculos si parca te mai gandesti inainte sa faci asta. Practic in ce consta aceasta activitate? Oameni ca Mio fac vizite detinutilor si vorbesc cu ei timp de 20 minute, la telefonul acela celebru din filme, despartiti de un geam care este mai putin opac decat integritatea clasei politice romanesti. Vorbesc despre orice: drame, iubiri, copii, neveste, soti, mame, tati, crime, impliniri, sperante, iluzii, dezamagiri si regrete, toate trecute prin filtrul precaut al telefonului cu fir.
Cei mai multi dintre detinuti sunt inchisi aici pentru trafic si consum de droguri. In Thailanda aceste delicte sunt pedepsite aspru cu pana la 50-60 ani de inchisoare in functie de gravitatea faptei. La un moment a existat si pedeapsa cu moartea prin spanzurare insa aceasta a fost retrasa de curand din legislatie. Celulele din inchisoare nu sunt mai mari decat o garsoniera confort I din Miliari si atentie (!), in acestea supravietuiesc (ca sa nu spun traiesc pentru ca ar fi prea mult) pana la 58 de detinuti ! Da, ati auzit bine, 58 de oameni care dorm intr-un spatiu de 30-40 metri patrati. Cum de incap atatia? Ei bine, exista si o explicatie destul de elaborata: fiecare detinut are un cont bancar extern in care i se varsa bani de catre familie, prieteni sau cunostinte. Acestia, cei mai "instariti", platesc tribut (in tigari de cele mai multe ori) "sefului" de celula (liderul informal ales de catre detinuti) pentru a putea dormi pe spate (pozitia ce mai confortabila de somn). In situatia in care nu au posibilitatea sa mituiasca"boss-ul", in speta nu are cine sa le trimita bani din afara, oamenii dorm pe lateral, ca sa incapa toti, precum stavrizii in conserva. Pardoxal sau nu, te costa ceva sa faci inchisoare in Tara Oamenilor Liberi. Pentru o fotografie socanta va rog vizitati site-ul www.thaiprisonlife.com, care este nici mai mult nici mai putin decat blog-ul unuia dintre detinuti, un personaj faimos in Thailanda.
Dar ce se intampla in situatia in care exista un nou venit ? Ei bine in aceasta situatie, deloc ravnita, acesta va dormi pe lateral langa WC, care se afla in spatiu liber, intr-unul din colturile celulei. Este de prisos sa comentez aceasta situatie...
Intr-una din intalniri, Mio a cunoscut-o pe Vanessa din Africa de Sud (a carei poveste o puteti citi si pe site), fosta participanta la un concurs de Miss in tara ei si care acum aproape 15 ani a fost prinsa la intrarea in Thailanda cu 2,7 Kg de heroina. A fost acuzata si condamnata la 30 ani de inchisoare. In 1994, imediat dupa ce a fost intemnitata, a nascut intr-una din celulele mizere, o fetita, care ulterior a fost trimisa in Africa de Sud si crescuta de catre o prietena in timp ce mama ei zacea la mii de kilometri distanta intr-o vagauna uitata de lume alaturi de alte zeci de femei aflate in aceeasi situatie.
Majoritatea detinutilor sunt thailandezi, care din dorinta de a scapa de saracie recurg la trafic de droguri. Cealalta parte este formata din straini, de obicei din Africa sau America de Sud care din diverse motive (dorinta de a se intoarce acasa, de a strange bani pentru familie etc) comit infractiunea si astfel se aleg cu o viata schilodita in spatele barelor de metal.
Programul de vizite voluntare se adreseaza in primul rand acelora (cei mai mult la numar) care nu au primit nicio vizita de cand se afla inchisi, iar asta poate insemna ani grei. N-au vorbit in viata lor cu o persoana din afara, nimeni niciodata nu le-a scris o scrisoare, nimeni nu i-a intrebat cat de oribila a fost mancarea azi sau daca ii dor coastele de la faptul ca dorm pe lateral. E greu de cuprins in cuvinte, dar mai ales in simtire cum ar fi sa fii in pielea acelor oameni. Cei mai multi dintre ei se bucura enorm si de abia asteapta urmatoarea vizita, asa cum ne spunea Mio, aducandu-si aminte de Alex, un peruan inchis de 10 ani, care a implorat-o cu lacrimi in ochi sa-i scrie pentru ca nimeni nu a facut-o pana acum. Si a facut-o, i-a scris si urmeaza sa-l viziteze din nou.
Socati, impresionati si pe alocuri transfigurati de povestile din inchisoare, am ramas parca intr-un moment de "silentio stampa" contempland la conditia umana si la pastele cu busuioc de pe masa....Am fost cu totii de acord ca rolul sistemului judiciar este pe de-o parte de a preveni criminalitatea si pe de alta partea de a aplica masuri punitive menite sa corecteze un comportament deviant din punct de vedere social, sa preintampine recidiva, ca ulterior sa reintegreze social detinutul. Acum stau si ma intreb, cum se mai poate reintegra in societate un om, dupa ce a stat in inchisoare 30 de ani ? Care mai e rolul pedepsei in acest caz? Singurul pe care il vad eu este acela de a anula complet o viata si nu acela de a corecta un comportament. Un om schilodit fizic si psihic la 50-60 de ani nu isi mai doreste probabil decat sa moara linistit, nicidecum sa mai contribuie in vreun fel la bunul mers al societatii. Oare nu o pedeapsa de 10 ani cel mult, ar fi mai plina de invataminte decat una de 30?
I-am propus lui Mio ca saptamana viitoare sa mergem impreuna la inchisoare sa stam de vorba cu ostracizatii sociali, cu psihozele si nebuniile lor, cu luciditatea si cu omul din ei. Voi reveni cu detalii....
In contrapozitie, sambata seara am fost la un "dinner-party" organizat de o fosta colega de-a sotiei lui Geoff, de la Crucea Rosie Internationala. Petrecerea a inceput pe la 8, cu invitati din cele mai diverse nationalitati pornind de la australieni, pana la francezi si trecand pe la americani. Mancarea era din abundenta, bautura la fel, insa la fel si discutiile de bon-ton despre piureutul de morcovi care trebuie dat lu' ala mic, afacerea de familie, cursurile de balet ale fetitei (de mentionat ca toti cei prezenti aveau peste 40 ani, casatoriti si cu cel putin 1 copil la bord). Desigur asta nu m-a impiedicat sa am niste conversatii cel putin savuroase cu cateva dintre persoanele aflate la petrecere inclusiv cu un cuplu de francezi care se ocupau cu vanzarea de parfumuri si o australianca care jongla intre un doctorat la marketing si familia sa. La un moment datorita atmosferei incendiare si a concursului de limbo care se desfasura doar in imaginatia mea, mi s-a facut somn si am decis ca e timpul sa merg sa dorm...
Trecand de la o extrema la alta doar in doua zile, in tot acest amalgam de oameni, trairi, senzatii, de la WC-ul din coltul celulei la Merlot-ul din sufrageria din Sukhumvit, mi-am dat seama ca intr-un final vorbim aceeasi limba, oricat de diferiti ne-a placea sa credem ca suntem in acest Turn Babel, numit...Pamant.
...sunt la serviciu acum si am parte de o mica pauza pentru ca Geoffrey este plecat la o sedinta. Nu e ca si cum in restul timpului nu reusesc sa ma delectez cu treburi personale, insa tind sa cred ca exista un sambure (mai mare) de adevar in zicala "cand pisica nu-i acasa, soarecii danseaza pe masa". Imi imaginez acum niste soareci care efectiv danseaza frenetic pe masa, sarbatorind plecarea matzei asupritoare...
In ultimele zile mi-am dat seama de mai multe lucruri, unele mai ciudate, altele mai ciudate (hah). De exemplu, aici in ciuda faptului ca este aproape iunie, Soarele apune in jur de 6 jumatate seara, subit si fara drept de apel. Adica nu va inchipuiti ca am parte de un apus lung si colorat. Nu, la ora 6 PM e lumina ca la ora 2 dupa amiaza afara, iar peste 20-30 minute ...POC, ia Soarele de unde nu-i, dispare mai rapid decat copiutele suflecate pe sub pantaloni la un examen din facultate. Ca sa fiu sigur care este explicatia acestui fenomen ciudat (pentru un locuitor al paralelei 45) l-am intrebat pe Collin (colegul nostru de birou) ce se intampla: cu cat esti mai aproape de Ecuator cu atat diferenta intre durata unei zilei si durata unei nopti este mai mica, tinzand practic catre 0. Practic in orice loc de pe Pamant aflat la Ecuator, o zi dureaza 12 ore si o noapte tot 12 ore. Cu cat inaintezi spre nord sau spre sud, cu atat diferenta creste in functie de anotimp, ajungand ca la poli ziua (lumina) sa dureze 6 luni si noaptea (intunericul) inca 6 luni. Chiar daca e nu e "rocket science" mi se pare fascinant acest fenomen, aparent banal. Cum ar fi sa ai noapte non-stop timp de 5-6 luni pe an?
Cealalata explicatie in legatura cu apunerea subita a Soarelui este legata tot de faptul ca ma aflu aproape de Ecuator (mai exact la 13 grade si 45 minute de linia imaginara), astfel in aceasta zona razele Soarelui cad perpendicular pe Pamant si astfel astrul zilei nu are timp sa leneveasca pe cer, din cauza miscarii de rotatie a Terrei. Cu cat mergi mai spre nord sau sud, o sa observati ca Soarele nu dispare asa subit ca la Ecuator ci dispare treptat treptat, din cauza curburii Pamantului care permite stelei sa fie observata mai mult timp pe cer. Fascinating, I say, fascinating !
Dar sa trecem de la mica lectie de astronomie la ceva mai prozaic, cum ar fi una de economie. Mi-au trebuit 3 saptamani sa-mi dau seama, sa realizez, sa constientizez, sa-mi integrez in fluxul cotidian, ca niciodata nu trebuie sa intreb la piata cat costa frunza de leustean (nu ca aici se gaseste asa ceva :D), kg-ul de mere, bucata de pepene sau stiuletele de porumb ! Daca ajungeti prin Bangkok, hear me out. Dupa cum relatam intr-un episod anterior, localnicii (aici ma refer la pietzari si alti insi care-si desfasoara diversele activitati comerciale in strada) sunt foarte prietenosi, de treaba si zambareti, insa au un defect si anume: sunt mici escroci amatori. Iar daca esti asa mai ZEN (cum imi place sa cred despre mine ca sunt) treci cu vederea, dar iei aminte. Daca esti mai ZENless, atunci va trebui sa iei niste Xanax de la farmacia din colt si o cantitate suplimentara de bani folosita la "acoperirea daunelor provocate de escrocheriile stradale". In primul rand publicul tinta al vanzatorilor de strada sunt strainii, iar cand zic straini ma refer in mod deosebit la albi. Relatia vanzator-cumparator se desfasoara excelent, ca si "customer service", (chiar ma gandesc ca tarabistii nostri din Obor sau IDM ar putea lua niste lectii valoroase de la thailandezi, dar cine sa-i invete maica, cine ?! ) insa zambetul pe fata ti se cam sterge cand afli ca ai dat pe stiuletele de porumb dublu fata de cat face el de fapt sau ca te-ai plimbat cu motor-taxi platind de 3 ori pretul normal.
Toate acestea le-am aflat de la unul dintre noii mei prieteni de aici, Eddy, care vazandu-ma trufas cum ingurgitez porumbul, ma intreaba cat am dat pe cereala? Eu zic 20 Baht iar el imi zice ca sunt un bou, ca puteam sa-l intreb inainte. Funny, nu ? Oriunde in Bangkok, porumbul fiert sau la gratar e 10 Baht, asa ca daca dati mai mult de atat sunteti la fel de boi ca mine :P
Ce concluzie am tras din aceasta experienta? Ca inainte de a te arunca la cumparaturi intr-o zona de piata, unde nu sunt afisate preturile, ar fi bine sa te interesezi inainte cam care sunt acestea, fie de la localnici, fie de pe forumuri pe internet, fie prin vreun cunoscut care a mai vizitat locurile inainte, altfel te vei trezi ca zambesti ca un retard atunci cand scoti la plata dublul/triplul/cvadruplul sumei normale. Asadar, de ieri nu mai intreb cat costa felia de pepene, ci doar intind politicos 10 Baht si zambesc tonic, pentru ca stiu ca peste tot e acelasi pret.
Pe scurt procesul trebuie sa se desfsoare cam asa: zambet larg, aratat cu degetul catre leguma / fructul in cauza, preluarea legumei / fructei intr-o plasuta, intins banii (suma fixa pe care tu o stii dinainte), zambet larg si "kap kum krab " (multumesc in Thai). La finele acestui ritual comercial ai sa constati o mica surprindere pe fata vanzatorului si desigur ai sa te surprinzi pe tine insuti / insati, cat de talentat / a esti la afaceri stradale.
Din seria "Glia si poporul", am realizat un alt lucru interesat in ultimele zile: Bangkok-ul nu are 10934 de hypermarket-uri, supermarket-ul, mega-market-uri, ultra-hiper-super-mega-iREAL-o market-uri, fata de Bucuresti, unde in fiecare saptamana mai vezi cate un panou stradal pe la Unirii care povesteste cu o pofta dementa "NOU, INCREDIBIL, SOCANT, se deschide al 25-lea Hypermarket Cora din Militari, va asteptam cu preturi mici, mici, mici si calitate proasta, proasta, proasta". Asa-i ca e ireal ?
In Bangkok am reusit sa reperez doar un Carrefour destul de modest undeva prin centru, unde probabil isi fac cumparaturile mai mult turistii. Cand vine vorba de alimente cei mai multi oameni apeleaza la pietele ambulante agro-alimentare de pe strada, aici gasindu-se produse destul de proaspete si cred eu naturale, in contrast cu merele improspatate cu Uraniu-238 din hypermarket-urile tarii. Restul de produse (incaltaminte, imbracaminte, produse de uz casnic etc) sunt achizitionate din centre comercial si asa zisele "department stores". Desigur nu este vina nimanui ca Romania nu are clima Thailandei, care permite aceasta diversitate de legume, fructe, precum si etalarea acestora 12 luni pe an pe tarabe afara. Dar, cred ca totusi e vina cuiva, ca tot ni se baga pe gat carfururi si core, in loc sa avem piete agro-alimentare stradale sau acoperite, macar cat tine caldura.
In Bucuresti, la cei aproape 4 milioane de locuitori, sunt cate piete mai mari? 2 ? 3? Eu stiu doar de Obor, Matache si Piata Universitatii (haha). Acum cateva luni, Oprescu a avut initiativa (in general buna) de a face o piata de weekend cu produse tipic romanesti undeva pe Bulevardul Unirii. La fel de "tipic romaneasca" a fost si strategia crearii acestei piete. Astfel, mi-e teama ca cei 4-5 carnati de Plescoi trantiti de doua ori pe saptamana intr-una din cele mai poluate zone din Bucuresti, nu or sa faca vreo mare diferenta in calitatea vietii pe care o duc locuitorii Capitalei. Care e solutia? Nu stiu, dar de aia au salariu cei din administratia locala, sa se gandeasca la solutii calitative pentru oameni, sau nu...
Pe langa o lume multi-colora si multi-parfumata, pe strazile din Bangkok mai puteti intalni din cand in cand...elefanti ! Ei bine da, ELEFANTI. Eram alaltaieri cu Eddy prin oras si langa un mic altar de rugaciune din centru era un tip care isi plimba elefantul (?!?), cerand ceva bani persoanelor dornice sa hraneasca pachidermul. Entuziasmat de scena, am coborat de pe pasarela unde stateam sa pot fi mai aproape de elefantel, care era destul de tanar si ...hamesit. Era absolut uimitor sa ma aflu la jumatate de metru de un animal atat de fascinant si inaccesibil noua europenilor. Eram mesmerizat ! Cred ca am stat vreo 5 minute asa blocat si ma uitam cum mananca fructe de pe trotuar. Va rog retineti ca eram in mijlocul orasului, langa niste hotel-uri luxoase, insa toata scena asta era naturala, iar nimeni nu era scarbit sau sa-si manifeste ifosele penibile fata de prezenta animalului. Micul altar din zona Chid Lom, unde eram noi, este ridicat in cinstea zeului cu cap de elefant din panteonul hindus, Ganesha. Figura sa este foarte respectata si aici in Thailanda, dupa cum mi-a povestit Eddy. Oamenii vin aici in special pentru a fi ajutati in dragoste. Conform Wikipedia, Ganesha "...is widely revered as the Remover of Obstacles and more generally as Lord of Beginnings and Lord of Obstacles (Vighnesha, Vighneshvara), patron of arts and sciences, and the deva of intellect and wisdom". Tot zilele acestea am avut ocazia rara sa ma plimb pe strazile Bangkok-ului cu un Volkswagen Beetle ! Masina este a lui Eddy si a fost cumparata la un pret foarte convenabil de la unchiul lui. Acum a restaurat-o si se plimba cu mandrie prin oras. Nu prea ma pricep eu la masini, nu stiu cati cai putere are sau ce tip de motor are sub capota, insa stiu ca e genial sa te plimbi intr-un Beetle.
O ocazie si mai rara am avut weekend-ul trecut cand intr-un club mi-a fost dat sa aud urechilor urmatoarele versuri: "maiahiiii, maiahoooo, maiahahaha, maiahiiii, maiahoooo, maiahahaha, Alo, alo, sunt eu, Picasso, Ti-am dat beep si sunt voinic, Dar sa stii, nu-ti cer nimic". Am crezut ca nu-i real !!! Da, temerile se adeversisera, auzeam "Dragostea din tei" de la O-Zone. Am ramas perplex cand am observat cu stupoare hoardele de thailandezi cantand frenetic in limba romana, mai rau decat Monica Anghel la Cerbul de Aur '98. What the fuck mi-am zis si am inceput si eu !!!
"Vrei sa pleci dar nu ma, nu ma iei Nu ma, nu ma iei, numa, nu ma, nu ma iei Chipul tau si dragostea din tei Mi-amintesc de ochii tai."
!!!
Si iata cum dragostea ozonata cea din tei, veche de mai bine de 5 ani in Romania, apropie doua culturi aflate la 7500 km distanta. Nu stiu daca e cazul sa felicit pe cineva aici, asa ca mai bine nu o fac...
Pentru CNN a transmis de la fata locului, Ozonel Ilie
...de la ultimul post si pana acum nu s-a mai intamplat nimic deosebit, ci mai degraba lucrurile au inceput sa intre intr-un oarecare normal. Am trecut cred eu, de perioada de adaptare si acum incep sa-mi curg raul prin albia imaginara. N-am mai scris nici pentru ca timp de cateva zile am fost un pic bolnav, m-a surprins din nou amigdalita mea cea de toate zilele care nici aici la capatul celalalt al Lumii nu mi-a dat pace. Ca si suspecti pentru amigdalele mele umflate: aerul conditionat de peste tot si sucul cu gheata. Dar acum e mai bine, am primit o consultatie online din partea mamei mele, care ca intotdeauna, vegheaza asupra sanatatii mele si astfel dupa cateva antibiotice, Strepsils si apa nestata la frigider, sunt din nou in forma, gata sa mai experimentez niste broaste, scorpioni sau eu stiu ce alte entitati mancabile.
La serviciu lucrurile se desfasoara in acest moment cu o oarecare lentoare, datorita faptului ca Geoffrey este prins si intr-un alt proiect impreuna cu celalalt coleg de birou, astfel ca aproape jumatate din program mi-l petrect pe internet sau citind abundenta de materiale care mi-a fost pusa la dispozitie pentru a afla despre ce se petrece in zona Mekong-ului din punct de vedere al mediului inconjurator. Sunt atat de mult de invatat / citit incat uneori ma simt inhibat si am impresia ca nu voi reusi sa acumulez suficiente informatii pana la conferinta din iulie, unde trebuie sa pregatesc niste sinteze stufoase asupra fiecarei eco-regiuni din cele 6 cate sunt in zona. Dar nu-i nimic, toate la timpul lor, nu ma mai invinovatesc pentru lipsa mea cronica de rabdare in a sta si a citi. Recunosc cititul n-a fost niciodata punctul meu forte, fiindca tot timpul m-am considerat mai mult o persoana "audio-video" in sensul in care am rezonat mult mai bine la imagini si sunete. Poate o librarie multi-media m-ar ajuta mai mult, daca ar exista...dar cum nu exista va trebui sa ma descurc cu ce am, nu ?
Tot in aceste zile in care am stat mai mult pe acasa (luni fiind si sarbatoare) am fost un adevarat gospodin si spun asta uimindu-ma in continuare de ce veleitati (mai mult sau mai putin casnice) ascund. Astfel in ziua Domnului, de miercuri am luat mopul la dans si galeata cu detergent la picior si am inceput un vals vienez de toata frumusetea prin garsoniera alba si impersonala de la etajul 3. La inceput miscarile erau lenese si adormite ca si cum de abia se trezeau dintr-un vis, insa cum "pofta vine mancand" asa si eu aidoma piticilor din Alba ca Zapada am inceput un adevarat tur de forta al incaperii cu miscari ample si energice. EVRIKA ! am descoperit ca se poate sa nu fiu o putoare care asteapta sa-i fie dereticata casa si ca da, si eu pot sa fac o podea sa straluceasca, daca vreau. Dar cum zelul era de nepotolit, am decis sa arunc si niste boarfe intr-un lighean la dospit ! WAW, deja ma intreceam cu mine insumi. In prealabil m-am interesat daca exista un serviciu de "laundry cleaning" , da exista, insa este scump la ce nevoi am eu asa ca am hotarat ca o punga de detergent, un lighean si doua maini dibace pot suplini masinaria si chiar foarte bine. Acum nu va inchipuiti ca am frecat la tricouri si blugi, doar ce le-am lasat la inmuiat si le-am clatit gentil dupa aceea. Nici nu trebuie mai mult avand in vedere ca nu sunt murdare, ci doar trebuie reimprospatate ;)) Avand un pic de timp la dispozitie si fiind cu urechile ciulite in toate directiile, am aflat ca la circa doua ore de mers cu masina de Bangkok, exista asa numitul Tiger Temple, unde calugarii buddhisti cresc tigri la templu de cand sunt mici si astfel sunt domesticiti. Mi se pare fascinant sa poti merge sa stai langa un tigru, sa-l mangai, sa pui capul pe el si sa te uiti in ochii lui. Astfel am decis ca intr-unul din weekend-uri voi face o excursie in Kanchaburi (asa se numeste provincia unde se afla templul). De pe site-ul http://www.tigertemplethailand.com/index.htm am aflat ca poti face tururi de 1, 2 sau 3 zile, pretul pornind de la aproxmativ 50 EUR persoana (cu transport inclus) pana la 150 EUR in functie de ce alegi sa vizitezi. Pe langa tigri mai poti face o calatorie pe "Death Railway" cu un tren absolut de epoca, pe cea mai veche cale ferata din Thailanda, mai poti hrani maimute foarte simpatice si jucause, sa faci un tur de zona in carca elefantilor, o mini-expeditie intr-o pestera si...inot alaturi de delfini ! De abia astept sa merg, nu stiu cand, dar stiu ca o voi face pentru ca ceva ma trage acolo...ramane de vazut ce anume exact... I-am povestit lui Geoffrey despre intentia mea de a merge la Tiger Temple, insa el nu adera foarte mult la acest gen de "entertainment", prin care animalele salbatice sunt tinute captive pentru deliciul turistilor. Eu zic ca are dreptate intr-un fel, nu e fair sa rupi ceva ce apartine naturii si sa-l inlatui pentru o distractie de weekend. Pe de alta parte, daca experienta asta te imbogateste pe tine si te face sa apreciezi mai mult legatura ancestrala si universala dintre om si natura, atunci sacrificiul nu este tocmai in van Natura la fel ca si Divinul nu este ceva indepartat, acolo in frunzisul verde al copacilor, ceva de neatins, ocultat de propria-i existenta, ci mai degraba ceva aproape noua, aici langa noi si impreuna cu care putem construi ceva mai bun. Conteaza doar modul in care alegi sa primesti Natura, in lanturi sau in brate ?
Data viitoare o sa vin cu poze proprii si personale impreuna cu tigri si de ce nu..si delfini :) Keep it safe and keep in touch !
...duminica aceasta ar fi trebuit sa plec cu Geoffrey la Vientianne (capitala Republicii Populare Democrate Laos; in engleza am aflat ca se pronunta foarte diferit fata de cum as fi crezut, ceva de genul Vian Chang), la o intalnire regionala a membrilor WWF Greater Mekong Progamme. De ce zic ar fi trebuit? Pentru ca pana la urma nu s-a mai intamplat sa merg si eu. Vineri fiind sarbatoare aici (la fel ca si astazi de altfel, yeee) ne-am hotarat sa facem rezervarile la avion joi dimineata, sa punem la punct programul de lucru din Vientianne, etc. Imediat dupa ce am facut rezervarile, ne-am dat seama ca imi trebuie viza sa intru in tara vecina, astfel ca am sunat la ambasada Romaniei de la Bangkok (care se ocupa si de Laos), iar cei de acolo m-am informat ca viza poate fi obtinuta de pe aeroport contra unei taxe de 30 USD.
Ok, nicio problema pana acum, but (nu stiu cum se face dar tot timpul se intampla sa fie implicat cate un "but" din cand in cand), ne-am dat seama ca printr-o viziune miraculoasa ca am nevoie de viza de tipul "multiple entry", pentru ca eu practic voi iesi si intra din nou in Thailanda. Ori eu in momentul de fata am viza de tipul "single entry" ceea ce face imposibila iesirea mea din tara in lipsa obtinerii unei vize suplimentare. Ce ar fi insemnat sa obtin aceasta suplimentare? Circa 4-5 ore la Biroul de Imigrari Thailandez, intr-o caldura pe care ai fi putut sa coci lejer un cozonac pe trotuar, printre functionari care stiu la fel de bine engleza, precum stiu eu Swahili si intr-o situatie oarecum dubioasa pentru ca nu stiam sigur daca mai prindeam "rand" sa primesc viza in ziua respectiva....ah si 30 USD. Astfel am hotarat impreuna cu Geoffrey ca e mai bine sa raman in Thailanda si sa lucrez la niste sinteze pe care le am de facut pentru saptamana aceasta.
Se pare ca "it was meant to be this way" pentru ca am avut parte de un week-end extraordinar ! Vineri seara am vorbit cu amicul meu bangkokian, Jene sa mergem undeva sambata in timpul zilei, a zis ok, insa nu mi-a zis unde si ca e o surpriza. Cum sunt un fan ahtiat al surprizelor (insa nu si al Zanei Surprizelor), am asteptam cu nerabdare ziua urmatoarea. Ne-am intalnit in jur de ora 2 si am mers cu BTS-ul pana la ultima statie de pe linia Silom, la Saphan Taksin. In cateva minute urma sa fiu absolut fermecat de peisajele ce mi se desfasurau in fata ochilor. Surpriza era o calatorie de aproape jumatate de ora, cu vaporasul pe fluviul Chao Praya, ce imparte Bangkok-ul in doua: Orasul Vechi si Orasul Nou ! Am asteptat cuminte si entuziasmat la coada formata 90% din turisti, restul de 10% fiind localnici care foloseau vaporasul ca mijloc de transport in comun.
Fluviul este imens, cam cum este Dunarea la Podul de la Cernavoda si intesat de ambarcatiuni comerciale si de agrement. Afara era o vreme perfecta, soare, cald si coafura rezista numai bine :D. Ne-am urcat, am prins doua locuri libere mai in fata, am platit 18 Baht pentru excursie (aproape 0,40 Eur, foarte ieftin asadar) si am demarat in...tromba. In clipa aceea mi-am adus aminte de un documentar de pe Discovery despre o turista din Anglia, care la fel fusese cu vaporasul pe fluviu si care din admiratie pentru ce privea si fiind cu gura cascata, a inghitit niste apa din rau accidental. Dupa cateva zile a facut febra Dengue (o boala asemanatoare malariei data de tantarul Anofel, pentru care nu exista leac, insa care trece dupa o saptamana de cosmar prin tratament simptomatic). Asadar daca ajungeti sa va plimbati pe Chao Praya, tineti-va gura si cascati ochii !
Pe masura ce intaintam pe fluviu, Jene care statea in dreapta mea, pe interiorul vaporasului (si care era mai ferit de pericolul de-ai intra apa in gura), imi explica ce vedeam: de la hoteluri uriase, din cele mai internationale pe malul stang al fluviului, precum Hilton, Sheraton, Marriot, Sofitel, Ramada, Majestic etc pana la temple buddhiste de o frumusete incomparabila de-o parte si de alta a raului. Printre acestea mai puteai vedea cladiri pitite printre palmieri si alti arbori exotici ale ambasadelor europene (ambasada Portugaliei este fantastica, construita in stil mediteranean, cladirea fiind de un alb imaculat). Am tras cu ochiul si la Palatul Regal care din pacate era oarecum ocultat de alte cladiri. Acoperisul este auriu si in soarele stralucitor al dupa-amiezii parea sa semene cu celebrul "El Dorado", acest palat fiind folosit in principiu pentru intalniri la nivel inalt. Mai departe am trecut pe langa Piata de Flori din Bankok care se afla pe malul drept al raului si care este deschisa non-stop. Este o locatie imensa, cu sute de mii de flori, din cele mai colorate si parfumate si care te imbie doar sa la privesti si sa le mirosi (ok, poate eventual si sa cumperi). Dupa jumatate de ora, timp in care am facut febra musculara la gat de cat m-am intins pe acolo, am ajuns la finalul calatoriei, la un debarcader in apropierea unui parculet foarte chill si foarte verde.
Parcul nu este mai mare decat P-ta Romana, insa era "mare" datorita atmosferei de liniste si de ZEN absolut care pluteste in aer. Oameni intinsi pe iarba printre copacii inalti si umbrosi, personaje colorate care faceau jonglerii cu bile la fel de colorate. As fi stat o zi intreaga acolo, daca n-am fi avut si alte locuri de vizitat.
Acum vin si intreb: La noi de ce "Calcatul pe iarba" este interzis ? Ok, calcam iarba si care e ideea? Vrem sa avem o iarba perfect dreapta, geometrica si nepangarita in timp ce noi romanii urbani privim galesi dintre betoanele sufocante la natura de care nu ne putem bucura? De ce in restul lumii civilizate, oamenii se bucura alaturi de alti oameni de natura ce ne-a fost data, se pun pe patura in parcuri, rad, plang, se simt bine, iar noi romanii trebuie sa fim mai catolici decat Papa? Nu calcam iarba din parcuri ca sa pastram spoiala aurita, aceasta reminiscenta comunista, insa dupa ce mancam un "mec" si nu gasim un cos unde sa aruncam ambalajaul (asta in cele mai bune cazuri), rotim ochii in cap sa nu ne vada careva si sa "dam prost" asupra a ce urmeaza sa facem. Astfel cu o lejeritate dezarmanta si o miscare scurta si energica din "poigne" plasam hartia solitara sub o masina sau ... fix pe mijlocul trotuarului ! (daca n-as fi vazut cu ochii mei, n-as mai fi comentat). Draga roman, daca nu gasesti cos, pune hartia in buzunar si arunc-o acasa la gunoi ! Am zis.. !
Dar vorba francezului "revenons a nos moutons". Astfel dupa ce am plecat din parc, Jene m-a dus in cartierul "backpacker-ilor" din Bangkok. Backpacker-ii fiind un fel de "new age hippies", niste globetrotteri moderni, care calatoresc de-a lungul si latul Pamantului, cu un rucsac in spate, arsi de soare in obraz, fani ai hostel-urilor si oricaror tipuri de bere. Cartierul "Khao San" este atat de viu, agitat si colorat, incat ai impresia ca esti la un spectacol de circ. Este plin de terase exotice, hosteluri din cele mai ieftine, comercianti ambulanti cu mancare asiatica si...haine foarte ieftine ! Nici nu m-am apropiat bine sa vad o bluza de treining ca doamna vanzatoare deja incepuse se negocieze cu mine pretul obiectului vestimentar, de la 700 Baht (~15 EUR), la 300 Baht doua bluze (mai putin de 9 EUR). In principiu, fie ca vrei sa nu, este mai mult o chestie de respect sa te targuiesti cu ei, decat in a te zgarci la pret (oricum si 15 EUR ar fi fost foarte ieftin). N-am cumparat nimic deocamdata, insa imi pastrez acest deliciu pentru ultimele doua saptamani de sedere.
Dupa ce ne-am plimbat prin zona, ne-am asezat la o terasa foarte psiheledica, cu tot felul de statuete ciudate si muzica pe masura. Am baut una dintre berile lor locale "Chang" (cealalta fiind "Singha") la 0,75 L si am contemplat mai mult la politetea, bunul simt si respectul enorm pe care il arata localnicii fata de oamenii cu care intra in contact, nu doar turistii. Aici toata lumea zambeste si parca nu e ranjetul ala fals si marketat a la "Cumpara asta si vei fi transfigurat de fericire", ci mai degraba ceva la modul "Bine ai venit in tara noastra, speram sa te simti cat mai bine aici". O fi asa, nu o fi asa, cert e ca te face sa te simti confortabil si in largul tau, lucru foarte important atunci cand esti departe de casa. Intre timp, Jene imi povestea ca duminica o sa plece pentru 3 saptamani in SUA, la un vechi prieten de-al lui si ca probabil va fi ultima oara cand il va vedea, deoarece sufera de cancer in faza terminala...Subit ochii mi s-au umplut de lacrimi, nu neaparat in legatura directa cu acel om, ci cu gandul mai degraba la suferinta colectiva a umanitatii. Suferinta care din punctul meu de vedere nu se rezuma la o boala anume ci mai degraba la o stare perpetua de nefericire si neimplinire, pentru ca niciodata se pare ca nu reusim sa ne bucuram de ce avem acum si traim intr-o goana permanenta dupa "altceva", iar cand ne dam seama ca de fapt n-am trait cu adevarat, e prea tarziu...
Ne-am ridicat de la masa si am plecat spre casa pentru ca se facuse destul de tarziu si Jene trebuia sa-si pregateasca bagajele pentru calatoria spre State. Am ajuns acasa in timp util, pentru ca tocmai se pornise o furtuna tropicala. Totusi nu-mi dau seama daca a fost un eveniment izolat sau incepuse sezonul musonic, care de obicei este asteptat la inceput de iunie. Cert este ca a fost o furtuna grozava: vant dezlantuit, nori negri pe cer, fulgere care luminau negrul norilor si tunete care acompaniau acustic acest spectacol al naturii.
Cumva freamatul emotional de mai devreme se transpusese intr-un mod logic si universal in acest concert superb din muzica de....tunet
Dupa ce am terminat am fost intr-unul din cele mai "glamorous" cluburi din Bkk si anume BED din Sukhumvit Soi 11. Intrarea este 800 Baht (aprox. 20 Eur) si pe langa o atmosfera degajata, internationala, funky, glammy, glossy si cam toate cuvintele cu "y" la sfarsit, ai parte si de doua camere, una cu dance music si alta cu un sound ceva mai groovy. In plus ce da o savoarea aparte clubului si il face foarte renumit in tot SE Asiei, este ca in camera mai groovy, ai ...paturi, unde poti sa te intinzi si sa te desfasori cum vrei tu. In primul rand totul este alb in aceasta camera, in comparatie cu cealalata unde totul este negru, si fiecare are cate doua niveluri. Paturile se afla atat sus cat si jos, iar in fata ai o masuta alba cu lumanari la fel de albe. Dj-ul (sau mai bine zis cei 4 Dj cati au fost vineri seara) se afla in mijlocul camerei, pe un mic podium, intre oameni, interactionand din plin cu acestia si creand o atmosfera electrizanta. 
Lumina difuza, paturi albe, gin tonic, sound-uri urbano-futuristice si zeci de natii la gramada, inseamnau doar un singur lucru "Let the Parteeee begin".
