9,000,001 locuitori (29 aprilie 2009)

...am ajuns la masina d-lui Phanya, care este de fapt o duba verde foarte simpatica, mi-am trantit bagajele in portbagaj, iar eu m-am asezat pe bancheta din spate. Al doilea lucru pe care l-am aflat despre Bangkok, in mod direct (dupa caldura apasatoare) este ca la ei se conduce ca in Anglia, adica cu volanul pe dreapta masinii si in sens invers de miscare a automobilelor decat la noi. La inceput ori de cate ori faceam stanga aveam impresia ca o sa ne ciocnim cu o alta masina care venea din fata, insa usor usor m-am obisnuit. A fost un drum de aproape o ora pe autostrada de la Suvarnabhumi pana la sediul WWF Thailanda, care este undeva in nordul orasului.

Ca orice metropola asiatica, Bangkok are probleme cu poluarea aerului si a apei (apa de la robinet nu este potabila), suprapopularea si blocajele de trafic, unde conform d-lui Phanya, poti ramane prins cate 2-3 ore. Faptul ca automobilele sunt modalitatea de transport cea mai populara in Bangkok, contribuie in mod decisiv la aglomerarile imense de masini. Cele mai multe autoturisme sunt marca Toyota.

Dupa vreo o ora si ceva de mers cu masina, am ajuns la sediul WWF care se afla intr-un complex foarte cochet de birouri, cu mici fantani arteziene si palmieri. Sediul este nou, biroul mutandu-si activitatea aici acum o luna de zile si astfel lucrurile inca nu sunt toate aranjate. Prima oara cand am intrat, am facut cunostinta cu Geoffrey Blate, coordonatorul si supervisorul meu, din S.U.A, care m-a intampinat cu entuziasm si care ulterior mi-a facut cunostinta si cu restul echipei WWF, compusa din aproximativ 15-20 oameni. Dupa turul de onoare si stabilirea detaliilor administrative (cum ne vom organiza programul zilnic, unde o sa stau, informatii despre cum ma voi deplasa prin oras etc) am pornit spre locul unde voi fi cazat temporar pentru urmatoarele doua zile, intr-un hotel pe nume YWCA (Young Women's Christian Association) care face parte dintr-un ONG international (cu acelasi nume) fondat in 1855 si care are ca scop promovarea pacii, dreptatii, echitatii sociale, prin imputernicirea femeilor de pe tot globul. Hotelul se afla in apropierea statiei BTS Sala Daeng si in general este o destinatie perfecta pentru tineri cu un buget redus si rucsacul in spate.

Impreuna cu dl Phanya si duba sa verde, Geoffrey m-a condus la hotel, iar pe drum am mai aflat cateva ceva despre ce face el aici si despre oras. Este din New York, doctorand in domeniul protectiei padurilor tropicale, teza si lucrarea de doctorat fiind sustinuta de cercetarile pe care le-a facut in padurea amazoniana vestica, in Bolivia, in urma cu cativa ani. Lucreaza in Thailanda din octombrie anul trecut, este casatorit cu Sujata din India si are doi copii adoptati (Daniel de 3 ani si Sabina de 2 ani) din Kazahstan, in concluzie o familie cu adevarat internationala si multiculturala. Este un tip vioi, entuziast si un pic cu capul in nori, care mi-a vorbit cu mare pasiune despre munca pe care o face aici si despre workshop-ul pe care-l vom organiza pe 20/21 iulie aici in Bangkok. Am aflat ca intr-adevar traficul este o problema majora a Bangkok-ului mai ales in orele de varf (8-10 dimineata si 5-8 seara), ca mancarea vanduta pe strada este foarte buna si ca nu are sens sa ma ingrijorez asupra calitatii ei si ca cea mai buna modalitate de transport urban este BTS-ul (Bangkok Sky Train), un tren suspendat care circula foarte rapid prin peisajul bangkokian. I-am povestit cate ceva despre Romania, despre backround-ul meu educational si despre cat de obosit si entuziasmat sunt ca ma aflu aici, cu toate ca mi se parea ca sunt inca intr-un vis.

Am ajuns la hotel, unde m-am cazat intr-o camera single la etajul 5, pretul camerei pe seara fiind de 800 Baht (aproximativ 20 EUR), foarte ieftin avand in vedere conditiile oferite: aer conditionat, TV, baie in camera, servicii de curatenie, sticle cu apa etc. De altfel in general pentru un european viata este in gernal destul de ieftina in Bangkok, insa o sa revenim si la acest aspect mai incolo. M-am instalat, am facut un dus si am dormit pana in jur de 12 noaptea cand m-am trezit transpirat tot, pentru ca uitasem sa dau drumul la aerul conditionat (aici exista o intreaga cultura a aerului conditionat, aparat indispensabil in conditiile de vreme existente). Ma gandeam eu ca ar fi o idee buna sa deschid geamul ca sa mai intre aer, insa mare greseala ! In unele nopti aerul umed si fierbinte este mai insuportabil decat in timpul zilei, asa cat am fumat o tigara am dat drumul si la aerul conditionat din spatele meu ca sa fie totul mai suportabil. Privelistea era extraordinara: prin fata geamului trecea un canal de apa (Bangkok mai este si supranumit "Venetia Asiei" datorita sistemului de canale, care insa in ultima perioada au fost astupate si transformate in strazi), pe malul caruia se afla un restaurant foarte sic si elegant cu lampioane care luminau strada. In spatele acestuia se ridicau 5-6 zgarie nori, banci, blocuri de apartamente, de birouri si sedii de companii, care luminau cerul Bangkok-ului cu reclamele colorate din varful acestora. Eram emotionat si impresionat deopotriva de acest New York asiatic (n-am vazut inca New York-ul, dar imi imaginez ca seamana), de atmosfera incinsa, de mirosurile cele mai diverse pornind de la cel de canal pana la cel de betisoare parfumate, de luminile care se intindeau pe zeci de kilometri, de noaptea care de abia se asternea si de faptul ca eu, un personaj oarescare, faceam deja parte din acest imens puzzle.

Nemaiavand somn, cu o pofta imensa de inghetata si suc cu gheata, am hotarat sa ma imbrac si cobor sa vad ce optiuni am in achizitionarea acestor delicatese. Era aproximativ ora 2:30 A.M., am iesit in bulevard si nici n-au trecut 5 minute si deja o armata de taximetristi mici si agitati sareau pe mine oferindu-mi un voiaj cu masina lor oriunde doream. Le spuneam ca doresc "aiscrim" si "gius" insa toti ma invitau in taxi-urile lor, explicandu-mi ca pot cumpara chestiile asta doar daca merg cu taxi-ul la vreo 2-3 km distanta. Insistentele lor nu m-au convins, asa ca am luat-o la picior in directia opusa, decis sa explorez pe cont propriu zona inconjuratoare. La o prima vedere nimic nu parea deschis la ora aceea si numai bine ca la un moment dat, un taxi (apropo, aici in Bangkok 90% dintre taxi-uri sunt roz) a tras langa mine si un nene simpatic si FOARTE insistent m-a ajutat sa gasesc Pocalul de Aur (aka inghetata si sucul, eram uscat de sete efectiv si apa nu mai aveam in camera). M-a convins faptul ca a zis ca ma duce la McDonalds (imi dadea o oarecare senzatie de familiar in toata strainatatea aia) si ca accepta EUR in loc de Baht, deoarece inca nu apucasem sa schimb banii. Dl Phu are 38 ani, castorit, 3 copii si un apetit grozav in a vorbi despre prostituatele thailandeze, ma rog de fapt toata conversatia s-a rezumat la acest subiect si la diverse aspecte de "business" precum costul pe noapte, costul partial si costul celor necesare in infaptuirea "afacerii". I-am explicat ca "maybe someother time" :)) .

Calatoria dus-intors a fost 5 EUR, la coborare dl Phu solicitand elegant si un bacsis, repetand "tip, tip, tip". Amuzat de micul asiatic si de entuziasmul sau molipsitor, i-am lasat 1 EUR urandu-i o seara frumoasa. De obicei tipping-ul nu este practicat in Thailanda, insa in situatii precum: calatorie cu taxi noaptea, situatii de blocaj in trafic, este posibil sa se ceara o cantitate destul de mica de bani, in plus fata de pretul standard.

M-am intors la hotel, am adormit greu in jur de ora 5, gandidu-ma ca astazi Bangkok-ul a mai primit un locuitor, cu numarul 9,000,001. Bun venit !

Continuarea in episodul urmator..