Dragostea din tei

...sunt la serviciu acum si am parte de o mica pauza pentru ca Geoffrey este plecat la o sedinta. Nu e ca si cum in restul timpului nu reusesc sa ma delectez cu treburi personale, insa tind sa cred ca exista un sambure (mai mare) de adevar in zicala "cand pisica nu-i acasa, soarecii danseaza pe masa". Imi imaginez acum niste soareci care efectiv danseaza frenetic pe masa, sarbatorind plecarea matzei asupritoare...

In ultimele zile mi-am dat seama de mai multe lucruri, unele mai ciudate, altele mai ciudate (hah). De exemplu, aici in ciuda faptului ca este aproape iunie, Soarele apune in jur de 6 jumatate seara, subit si fara drept de apel. Adica nu va inchipuiti ca am parte de un apus lung si colorat. Nu, la ora 6 PM e lumina ca la ora 2 dupa amiaza afara, iar peste 20-30 minute ...POC, ia Soarele de unde nu-i, dispare mai rapid decat copiutele suflecate pe sub pantaloni la un examen din facultate. Ca sa fiu sigur care este explicatia acestui fenomen ciudat (pentru un locuitor al paralelei 45) l-am intrebat pe Collin (colegul nostru de birou) ce se intampla: cu cat esti mai aproape de Ecuator cu atat diferenta intre durata unei zilei si durata unei nopti este mai mica, tinzand practic catre 0. Practic in orice loc de pe Pamant aflat la Ecuator, o zi dureaza 12 ore si o noapte tot 12 ore. Cu cat inaintezi spre nord sau spre sud, cu atat diferenta creste in functie de anotimp, ajungand ca la poli ziua (lumina) sa dureze 6 luni si noaptea (intunericul) inca 6 luni. Chiar daca e nu e "rocket science" mi se pare fascinant acest fenomen, aparent banal. Cum ar fi sa ai noapte non-stop timp de 5-6 luni pe an?

Cealalata explicatie in legatura cu apunerea subita a Soarelui este legata tot de faptul ca ma aflu aproape de Ecuator (mai exact la 13 grade si 45 minute de linia imaginara), astfel in aceasta zona razele Soarelui cad perpendicular pe Pamant si astfel astrul zilei nu are timp sa leneveasca pe cer, din cauza miscarii de rotatie a Terrei. Cu cat mergi mai spre nord sau sud, o sa observati ca Soarele nu dispare asa subit ca la Ecuator ci dispare treptat treptat, din cauza curburii Pamantului care permite stelei sa fie observata mai mult timp pe cer. Fascinating, I say, fascinating !

Dar sa trecem de la mica lectie de astronomie la ceva mai prozaic, cum ar fi una de economie. Mi-au trebuit 3 saptamani sa-mi dau seama, sa realizez, sa constientizez, sa-mi integrez in fluxul cotidian, ca niciodata nu trebuie sa intreb la piata cat costa frunza de leustean (nu ca aici se gaseste asa ceva :D), kg-ul de mere, bucata de pepene sau stiuletele de porumb ! Daca ajungeti prin Bangkok, hear me out. Dupa cum relatam intr-un episod anterior, localnicii (aici ma refer la pietzari si alti insi care-si desfasoara diversele activitati comerciale in strada) sunt foarte prietenosi, de treaba si zambareti, insa au un defect si anume: sunt mici escroci amatori. Iar daca esti asa mai ZEN (cum imi place sa cred despre mine ca sunt) treci cu vederea, dar iei aminte. Daca esti mai ZENless, atunci va trebui sa iei niste Xanax de la farmacia din colt si o cantitate suplimentara de bani folosita la "acoperirea daunelor provocate de escrocheriile stradale". In primul rand publicul tinta al vanzatorilor de strada sunt strainii, iar cand zic straini ma refer in mod deosebit la albi. Relatia vanzator-cumparator se desfasoara excelent, ca si "customer service", (chiar ma gandesc ca tarabistii nostri din Obor sau IDM ar putea lua niste lectii valoroase de la thailandezi, dar cine sa-i invete maica, cine ?! ) insa zambetul pe fata ti se cam sterge cand afli ca ai dat pe stiuletele de porumb dublu fata de cat face el de fapt sau ca te-ai plimbat cu motor-taxi platind de 3 ori pretul normal.

Toate acestea le-am aflat de la unul dintre noii mei prieteni de aici, Eddy, care vazandu-ma trufas cum ingurgitez porumbul, ma intreaba cat am dat pe cereala? Eu zic 20 Baht iar el imi zice ca sunt un bou, ca puteam sa-l intreb inainte. Funny, nu ? Oriunde in Bangkok, porumbul fiert sau la gratar e 10 Baht, asa ca daca dati mai mult de atat sunteti la fel de boi ca mine :P

Ce concluzie am tras din aceasta experienta? Ca inainte de a te arunca la cumparaturi intr-o zona de piata, unde nu sunt afisate preturile, ar fi bine sa te interesezi inainte cam care sunt acestea, fie de la localnici, fie de pe forumuri pe internet, fie prin vreun cunoscut care a mai vizitat locurile inainte, altfel te vei trezi ca zambesti ca un retard atunci cand scoti la plata dublul/triplul/cvadruplul sumei normale. Asadar, de ieri nu mai intreb cat costa felia de pepene, ci doar intind politicos 10 Baht si zambesc tonic, pentru ca stiu ca peste tot e acelasi pret.

Pe scurt procesul trebuie sa se desfsoare cam asa: zambet larg, aratat cu degetul catre leguma / fructul in cauza, preluarea legumei / fructei intr-o plasuta, intins banii (suma fixa pe care tu o stii dinainte), zambet larg si "kap kum krab " (multumesc in Thai). La finele acestui ritual comercial ai sa constati o mica surprindere pe fata vanzatorului si desigur ai sa te surprinzi pe tine insuti / insati, cat de talentat / a esti la afaceri stradale.

Din seria "Glia si poporul", am realizat un alt lucru interesat in ultimele zile: Bangkok-ul nu are 10934 de hypermarket-uri, supermarket-ul, mega-market-uri, ultra-hiper-super-mega-iREAL-o market-uri, fata de Bucuresti, unde in fiecare saptamana mai vezi cate un panou stradal pe la Unirii care povesteste cu o pofta dementa "NOU, INCREDIBIL, SOCANT, se deschide al 25-lea Hypermarket Cora din Militari, va asteptam cu preturi mici, mici, mici si calitate proasta, proasta, proasta". Asa-i ca e ireal ?

In Bangkok am reusit sa reperez doar un Carrefour destul de modest undeva prin centru, unde probabil isi fac cumparaturile mai mult turistii. Cand vine vorba de alimente cei mai multi oameni apeleaza la pietele ambulante agro-alimentare de pe strada, aici gasindu-se produse destul de proaspete si cred eu naturale, in contrast cu merele improspatate cu Uraniu-238 din hypermarket-urile tarii. Restul de produse (incaltaminte, imbracaminte, produse de uz casnic etc) sunt achizitionate din centre comercial si asa zisele "department stores". Desigur nu este vina nimanui ca Romania nu are clima Thailandei, care permite aceasta diversitate de legume, fructe, precum si etalarea acestora 12 luni pe an pe tarabe afara. Dar, cred ca totusi e vina cuiva, ca tot ni se baga pe gat carfururi si core, in loc sa avem piete agro-alimentare stradale sau acoperite, macar cat tine caldura.

In Bucuresti, la cei aproape 4 milioane de locuitori, sunt cate piete mai mari? 2 ? 3? Eu stiu doar de Obor, Matache si Piata Universitatii (haha). Acum cateva luni, Oprescu a avut initiativa (in general buna) de a face o piata de weekend cu produse tipic romanesti undeva pe Bulevardul Unirii. La fel de "tipic romaneasca" a fost si strategia crearii acestei piete. Astfel, mi-e teama ca cei 4-5 carnati de Plescoi trantiti de doua ori pe saptamana intr-una din cele mai poluate zone din Bucuresti, nu or sa faca vreo mare diferenta in calitatea vietii pe care o duc locuitorii Capitalei. Care e solutia? Nu stiu, dar de aia au salariu cei din administratia locala, sa se gandeasca la solutii calitative pentru oameni, sau nu...

Pe langa o lume multi-colora si multi-parfumata, pe strazile din Bangkok mai puteti intalni din cand in cand...elefanti ! Ei bine da, ELEFANTI. Eram alaltaieri cu Eddy prin oras si langa un mic altar de rugaciune din centru era un tip care isi plimba elefantul (?!?), cerand ceva bani persoanelor dornice sa hraneasca pachidermul. Entuziasmat de scena, am coborat de pe pasarela unde stateam sa pot fi mai aproape de elefantel, care era destul de tanar si ...hamesit. Era absolut uimitor sa ma aflu la jumatate de metru de un animal atat de fascinant si inaccesibil noua europenilor. Eram mesmerizat ! Cred ca am stat vreo 5 minute asa blocat si ma uitam cum mananca fructe de pe trotuar. Va rog retineti ca eram in mijlocul orasului, langa niste hotel-uri luxoase, insa toata scena asta era naturala, iar nimeni nu era scarbit sau sa-si manifeste ifosele penibile fata de prezenta animalului.

Micul altar din zona Chid Lom, unde eram noi, este ridicat in cinstea zeului cu cap de elefant din panteonul hindus, Ganesha. Figura sa este foarte respectata si aici in Thailanda, dupa cum mi-a povestit Eddy. Oamenii vin aici in special pentru a fi ajutati in dragoste. Conform Wikipedia, Ganesha "...is widely revered as the Remover of Obstacles and more generally as Lord of Beginnings and Lord of Obstacles (Vighnesha, Vighneshvara), patron of arts and sciences, and the deva of intellect and wisdom".

Tot zilele acestea am avut ocazia rara sa ma plimb pe strazile Bangkok-ului cu un Volkswagen Beetle ! Masina este a lui Eddy si a fost cumparata la un pret foarte convenabil de la unchiul lui. Acum a restaurat-o si se plimba cu mandrie prin oras. Nu prea ma pricep eu la masini, nu stiu cati cai putere are sau ce tip de motor are sub capota, insa stiu ca e genial sa te plimbi intr-un Beetle.

O ocazie si mai rara am avut weekend-ul trecut cand intr-un club mi-a fost dat sa aud urechilor urmatoarele versuri: "maiahiiii, maiahoooo, maiahahaha, maiahiiii, maiahoooo, maiahahaha, Alo, alo, sunt eu, Picasso, Ti-am dat beep si sunt voinic, Dar sa stii, nu-ti cer nimic". Am crezut ca nu-i real !!! Da, temerile se adeversisera, auzeam "Dragostea din tei" de la O-Zone. Am ramas perplex cand am observat cu stupoare hoardele de thailandezi cantand frenetic in limba romana, mai rau decat Monica Anghel la Cerbul de Aur '98. What the fuck mi-am zis si am inceput si eu !!!

"Vrei sa pleci dar nu ma, nu ma iei
Nu ma, nu ma iei, numa, nu ma, nu ma iei
Chipul tau si dragostea din tei
Mi-amintesc de ochii tai."

!!!

Si iata cum dragostea ozonata cea din tei, veche de mai bine de 5 ani in Romania, apropie doua culturi aflate la 7500 km distanta. Nu stiu daca e cazul sa felicit pe cineva aici, asa ca mai bine nu o fac...

Pentru CNN a transmis de la fata locului, Ozonel Ilie

The mop, the laundry and the tiger

...de la ultimul post si pana acum nu s-a mai intamplat nimic deosebit, ci mai degraba lucrurile au inceput sa intre intr-un oarecare normal. Am trecut cred eu, de perioada de adaptare si acum incep sa-mi curg raul prin albia imaginara. N-am mai scris nici pentru ca timp de cateva zile am fost un pic bolnav, m-a surprins din nou amigdalita mea cea de toate zilele care nici aici la capatul celalalt al Lumii nu mi-a dat pace. Ca si suspecti pentru amigdalele mele umflate: aerul conditionat de peste tot si sucul cu gheata. Dar acum e mai bine, am primit o consultatie online din partea mamei mele, care ca intotdeauna, vegheaza asupra sanatatii mele si astfel dupa cateva antibiotice, Strepsils si apa nestata la frigider, sunt din nou in forma, gata sa mai experimentez niste broaste, scorpioni sau eu stiu ce alte entitati mancabile.

La serviciu lucrurile se desfasoara in acest moment cu o oarecare lentoare, datorita faptului ca Geoffrey este prins si intr-un alt proiect impreuna cu celalalt coleg de birou, astfel ca aproape jumatate din program mi-l petrect pe internet sau citind abundenta de materiale care mi-a fost pusa la dispozitie pentru a afla despre ce se petrece in zona Mekong-ului din punct de vedere al mediului inconjurator. Sunt atat de mult de invatat / citit incat uneori ma simt inhibat si am impresia ca nu voi reusi sa acumulez suficiente informatii pana la conferinta din iulie, unde trebuie sa pregatesc niste sinteze stufoase asupra fiecarei eco-regiuni din cele 6 cate sunt in zona. Dar nu-i nimic, toate la timpul lor, nu ma mai invinovatesc pentru lipsa mea cronica de rabdare in a sta si a citi. Recunosc cititul n-a fost niciodata punctul meu forte, fiindca tot timpul m-am considerat mai mult o persoana "audio-video" in sensul in care am rezonat mult mai bine la imagini si sunete. Poate o librarie multi-media m-ar ajuta mai mult, daca ar exista...dar cum nu exista va trebui sa ma descurc cu ce am, nu ?

Tot in aceste zile in care am stat mai mult pe acasa (luni fiind si sarbatoare) am fost un adevarat gospodin si spun asta uimindu-ma in continuare de ce veleitati (mai mult sau mai putin casnice) ascund. Astfel in ziua Domnului, de miercuri am luat mopul la dans si galeata cu detergent la picior si am inceput un vals vienez de toata frumusetea prin garsoniera alba si impersonala de la etajul 3. La inceput miscarile erau lenese si adormite ca si cum de abia se trezeau dintr-un vis, insa cum "pofta vine mancand" asa si eu aidoma piticilor din Alba ca Zapada am inceput un adevarat tur de forta al incaperii cu miscari ample si energice. EVRIKA ! am descoperit ca se poate sa nu fiu o putoare care asteapta sa-i fie dereticata casa si ca da, si eu pot sa fac o podea sa straluceasca, daca vreau. Dar cum zelul era de nepotolit, am decis sa arunc si niste boarfe intr-un lighean la dospit ! WAW, deja ma intreceam cu mine insumi. In prealabil m-am interesat daca exista un serviciu de "laundry cleaning" , da exista, insa este scump la ce nevoi am eu asa ca am hotarat ca o punga de detergent, un lighean si doua maini dibace pot suplini masinaria si chiar foarte bine. Acum nu va inchipuiti ca am frecat la tricouri si blugi, doar ce le-am lasat la inmuiat si le-am clatit gentil dupa aceea. Nici nu trebuie mai mult avand in vedere ca nu sunt murdare, ci doar trebuie reimprospatate ;))

Avand un pic de timp la dispozitie si fiind cu urechile ciulite in toate directiile, am aflat ca la circa doua ore de mers cu masina de Bangkok, exista asa numitul Tiger Temple, unde calugarii buddhisti cresc tigri la templu de cand sunt mici si astfel sunt domesticiti. Mi se pare fascinant sa poti merge sa stai langa un tigru, sa-l mangai, sa pui capul pe el si sa te uiti in ochii lui. Astfel am decis ca intr-unul din weekend-uri voi face o excursie in Kanchaburi (asa se numeste provincia unde se afla templul). De pe site-ul http://www.tigertemplethailand.com/index.htm am aflat ca poti face tururi de 1, 2 sau 3 zile, pretul pornind de la aproxmativ 50 EUR persoana (cu transport inclus) pana la 150 EUR in functie de ce alegi sa vizitezi. Pe langa tigri mai poti face o calatorie pe "Death Railway" cu un tren absolut de epoca, pe cea mai veche cale ferata din Thailanda, mai poti hrani maimute foarte simpatice si jucause, sa faci un tur de zona in carca elefantilor, o mini-expeditie intr-o pestera si...inot alaturi de delfini ! De abia astept sa merg, nu stiu cand, dar stiu ca o voi face pentru ca ceva ma trage acolo...ramane de vazut ce anume exact...

I-am povestit lui Geoffrey despre intentia mea de a merge la Tiger Temple, insa el nu adera foarte mult la acest gen de "entertainment", prin care animalele salbatice sunt tinute captive pentru deliciul turistilor. Eu zic ca are dreptate intr-un fel, nu e fair sa rupi ceva ce apartine naturii si sa-l inlatui pentru o distractie de weekend. Pe de alta parte, daca experienta asta te imbogateste pe tine si te face sa apreciezi mai mult legatura ancestrala si universala dintre om si natura, atunci sacrificiul nu este tocmai in van Natura la fel ca si Divinul nu este ceva indepartat, acolo in frunzisul verde al copacilor, ceva de neatins, ocultat de propria-i existenta, ci mai degraba ceva aproape noua, aici langa noi si impreuna cu care putem construi ceva mai bun. Conteaza doar modul in care alegi sa primesti Natura, in lanturi sau in brate ?

Data viitoare o sa vin cu poze proprii si personale impreuna cu tigri si de ce nu..si delfini :) Keep it safe and keep in touch !

Concert din muzica de...tunet

...duminica aceasta ar fi trebuit sa plec cu Geoffrey la Vientianne (capitala Republicii Populare Democrate Laos; in engleza am aflat ca se pronunta foarte diferit fata de cum as fi crezut, ceva de genul Vian Chang), la o intalnire regionala a membrilor WWF Greater Mekong Progamme. De ce zic ar fi trebuit? Pentru ca pana la urma nu s-a mai intamplat sa merg si eu. Vineri fiind sarbatoare aici (la fel ca si astazi de altfel, yeee) ne-am hotarat sa facem rezervarile la avion joi dimineata, sa punem la punct programul de lucru din Vientianne, etc. Imediat dupa ce am facut rezervarile, ne-am dat seama ca imi trebuie viza sa intru in tara vecina, astfel ca am sunat la ambasada Romaniei de la Bangkok (care se ocupa si de Laos), iar cei de acolo m-am informat ca viza poate fi obtinuta de pe aeroport contra unei taxe de 30 USD.

Ok, nicio problema pana acum, but (nu stiu cum se face dar tot timpul se intampla sa fie implicat cate un "but" din cand in cand), ne-am dat seama ca printr-o viziune miraculoasa ca am nevoie de viza de tipul "multiple entry", pentru ca eu practic voi iesi si intra din nou in Thailanda. Ori eu in momentul de fata am viza de tipul "single entry" ceea ce face imposibila iesirea mea din tara in lipsa obtinerii unei vize suplimentare. Ce ar fi insemnat sa obtin aceasta suplimentare? Circa 4-5 ore la Biroul de Imigrari Thailandez, intr-o caldura pe care ai fi putut sa coci lejer un cozonac pe trotuar, printre functionari care stiu la fel de bine engleza, precum stiu eu Swahili si intr-o situatie oarecum dubioasa pentru ca nu stiam sigur daca mai prindeam "rand" sa primesc viza in ziua respectiva....ah si 30 USD. Astfel am hotarat impreuna cu Geoffrey ca e mai bine sa raman in Thailanda si sa lucrez la niste sinteze pe care le am de facut pentru saptamana aceasta.

Se pare ca "it was meant to be this way" pentru ca am avut parte de un week-end extraordinar ! Vineri seara am vorbit cu amicul meu bangkokian, Jene sa mergem undeva sambata in timpul zilei, a zis ok, insa nu mi-a zis unde si ca e o surpriza. Cum sunt un fan ahtiat al surprizelor (insa nu si al Zanei Surprizelor), am asteptam cu nerabdare ziua urmatoarea. Ne-am intalnit in jur de ora 2 si am mers cu BTS-ul pana la ultima statie de pe linia Silom, la Saphan Taksin. In cateva minute urma sa fiu absolut fermecat de peisajele ce mi se desfasurau in fata ochilor. Surpriza era o calatorie de aproape jumatate de ora, cu vaporasul pe fluviul Chao Praya, ce imparte Bangkok-ul in doua: Orasul Vechi si Orasul Nou ! Am asteptat cuminte si entuziasmat la coada formata 90% din turisti, restul de 10% fiind localnici care foloseau vaporasul ca mijloc de transport in comun.

Fluviul este imens, cam cum este Dunarea la Podul de la Cernavoda si intesat de ambarcatiuni comerciale si de agrement. Afara era o vreme perfecta, soare, cald si coafura rezista numai bine :D. Ne-am urcat, am prins doua locuri libere mai in fata, am platit 18 Baht pentru excursie (aproape 0,40 Eur, foarte ieftin asadar) si am demarat in...tromba. In clipa aceea mi-am adus aminte de un documentar de pe Discovery despre o turista din Anglia, care la fel fusese cu vaporasul pe fluviu si care din admiratie pentru ce privea si fiind cu gura cascata, a inghitit niste apa din rau accidental. Dupa cateva zile a facut febra Dengue (o boala asemanatoare malariei data de tantarul Anofel, pentru care nu exista leac, insa care trece dupa o saptamana de cosmar prin tratament simptomatic). Asadar daca ajungeti sa va plimbati pe Chao Praya, tineti-va gura si cascati ochii !

Pe masura ce intaintam pe fluviu, Jene care statea in dreapta mea, pe interiorul vaporasului (si care era mai ferit de pericolul de-ai intra apa in gura), imi explica ce vedeam: de la hoteluri uriase, din cele mai internationale pe malul stang al fluviului, precum Hilton, Sheraton, Marriot, Sofitel, Ramada, Majestic etc pana la temple buddhiste de o frumusete incomparabila de-o parte si de alta a raului. Printre acestea mai puteai vedea cladiri pitite printre palmieri si alti arbori exotici ale ambasadelor europene (ambasada Portugaliei este fantastica, construita in stil mediteranean, cladirea fiind de un alb imaculat). Am tras cu ochiul si la Palatul Regal care din pacate era oarecum ocultat de alte cladiri. Acoperisul este auriu si in soarele stralucitor al dupa-amiezii parea sa semene cu celebrul "El Dorado", acest palat fiind folosit in principiu pentru intalniri la nivel inalt. Mai departe am trecut pe langa Piata de Flori din Bankok care se afla pe malul drept al raului si care este deschisa non-stop. Este o locatie imensa, cu sute de mii de flori, din cele mai colorate si parfumate si care te imbie doar sa la privesti si sa le mirosi (ok, poate eventual si sa cumperi). Dupa jumatate de ora, timp in care am facut febra musculara la gat de cat m-am intins pe acolo, am ajuns la finalul calatoriei, la un debarcader in apropierea unui parculet foarte chill si foarte verde.

Parcul nu este mai mare decat P-ta Romana, insa era "mare" datorita atmosferei de liniste si de ZEN absolut care pluteste in aer. Oameni intinsi pe iarba printre copacii inalti si umbrosi, personaje colorate care faceau jonglerii cu bile la fel de colorate. As fi stat o zi intreaga acolo, daca n-am fi avut si alte locuri de vizitat.

Acum vin si intreb: La noi de ce "Calcatul pe iarba" este interzis ? Ok, calcam iarba si care e ideea? Vrem sa avem o iarba perfect dreapta, geometrica si nepangarita in timp ce noi romanii urbani privim galesi dintre betoanele sufocante la natura de care nu ne putem bucura? De ce in restul lumii civilizate, oamenii se bucura alaturi de alti oameni de natura ce ne-a fost data, se pun pe patura in parcuri, rad, plang, se simt bine, iar noi romanii trebuie sa fim mai catolici decat Papa? Nu calcam iarba din parcuri ca sa pastram spoiala aurita, aceasta reminiscenta comunista, insa dupa ce mancam un "mec" si nu gasim un cos unde sa aruncam ambalajaul (asta in cele mai bune cazuri), rotim ochii in cap sa nu ne vada careva si sa "dam prost" asupra a ce urmeaza sa facem. Astfel cu o lejeritate dezarmanta si o miscare scurta si energica din "poigne" plasam hartia solitara sub o masina sau ... fix pe mijlocul trotuarului ! (daca n-as fi vazut cu ochii mei, n-as mai fi comentat). Draga roman, daca nu gasesti cos, pune hartia in buzunar si arunc-o acasa la gunoi ! Am zis.. !

Dar vorba francezului "revenons a nos moutons". Astfel dupa ce am plecat din parc, Jene m-a dus in cartierul "backpacker-ilor" din Bangkok. Backpacker-ii fiind un fel de "new age hippies", niste globetrotteri moderni, care calatoresc de-a lungul si latul Pamantului, cu un rucsac in spate, arsi de soare in obraz, fani ai hostel-urilor si oricaror tipuri de bere. Cartierul "Khao San" este atat de viu, agitat si colorat, incat ai impresia ca esti la un spectacol de circ. Este plin de terase exotice, hosteluri din cele mai ieftine, comercianti ambulanti cu mancare asiatica si...haine foarte ieftine ! Nici nu m-am apropiat bine sa vad o bluza de treining ca doamna vanzatoare deja incepuse se negocieze cu mine pretul obiectului vestimentar, de la 700 Baht (~15 EUR), la 300 Baht doua bluze (mai putin de 9 EUR). In principiu, fie ca vrei sa nu, este mai mult o chestie de respect sa te targuiesti cu ei, decat in a te zgarci la pret (oricum si 15 EUR ar fi fost foarte ieftin). N-am cumparat nimic deocamdata, insa imi pastrez acest deliciu pentru ultimele doua saptamani de sedere.

Dupa ce ne-am plimbat prin zona, ne-am asezat la o terasa foarte psiheledica, cu tot felul de statuete ciudate si muzica pe masura. Am baut una dintre berile lor locale "Chang" (cealalta fiind "Singha") la 0,75 L si am contemplat mai mult la politetea, bunul simt si respectul enorm pe care il arata localnicii fata de oamenii cu care intra in contact, nu doar turistii. Aici toata lumea zambeste si parca nu e ranjetul ala fals si marketat a la "Cumpara asta si vei fi transfigurat de fericire", ci mai degraba ceva la modul "Bine ai venit in tara noastra, speram sa te simti cat mai bine aici". O fi asa, nu o fi asa, cert e ca te face sa te simti confortabil si in largul tau, lucru foarte important atunci cand esti departe de casa. Intre timp, Jene imi povestea ca duminica o sa plece pentru 3 saptamani in SUA, la un vechi prieten de-al lui si ca probabil va fi ultima oara cand il va vedea, deoarece sufera de cancer in faza terminala...Subit ochii mi s-au umplut de lacrimi, nu neaparat in legatura directa cu acel om, ci cu gandul mai degraba la suferinta colectiva a umanitatii. Suferinta care din punctul meu de vedere nu se rezuma la o boala anume ci mai degraba la o stare perpetua de nefericire si neimplinire, pentru ca niciodata se pare ca nu reusim sa ne bucuram de ce avem acum si traim intr-o goana permanenta dupa "altceva", iar cand ne dam seama ca de fapt n-am trait cu adevarat, e prea tarziu...

Ne-am ridicat de la masa si am plecat spre casa pentru ca se facuse destul de tarziu si Jene trebuia sa-si pregateasca bagajele pentru calatoria spre State. Am ajuns acasa in timp util, pentru ca tocmai se pornise o furtuna tropicala. Totusi nu-mi dau seama daca a fost un eveniment izolat sau incepuse sezonul musonic, care de obicei este asteptat la inceput de iunie. Cert este ca a fost o furtuna grozava: vant dezlantuit, nori negri pe cer, fulgere care luminau negrul norilor si tunete care acompaniau acustic acest spectacol al naturii.

Cumva freamatul emotional de mai devreme se transpusese intr-un mod logic si universal in acest concert superb din muzica de....tunet

Peace & love

Bangkok, the final...frontier ?

...chiar daca ai vrea, la metroul din Bangkok nu ai cum sa te sinucizi, sa impingi pe cineva sau sa cazi accidental pe sina de tren. Stiu ca suna lugubru, dar thailandezii s-au gandit si la acest aspect (printre multe altele in materie de infrastructura) cand au construit linia MRT (Metropolitan Rapid Transport) sau pe scurt "The Metro".

Astazi a fost prima oara cand am calatorit pe sub strazile capitalei si pot sa spun ca vorba aceea celebra "Asa in Cer, asa si pe Pamant" se aplica si in cazul de fata, numai ca as zice mai degraba "Asa deasupra, asa si dedesubt". Cu alte cuvinte aceeasi curatenie, civilizatie si ordine in underground...

Asa si va povesteam despre faptul ca e practic imposibil sa se petreaca intamplari nefericite la metrou, deoarece fiecare statie este dotata cu un sistem de usi culisante la marginea peronului care se deschid doar in momentul in care trenul stationeaza. Atunci cand acesta este in miscare (intra sau iese din statie), acestea se inchid automat. In cel mai "bun" caz cred ai putea sa te dai cu capul de usile alea pana devii inconstient, daca chiar iti doresti sa traiesti o experienta metro-dramatica...

Acestea fiind zise as vrea sa ne gandim la cat de tare este aceasta idee, pe o scara de la 10 la 10? Eu as zice ca 10...Pe aceasta cale fac un apel la domnul primar al "Micului Paris" (ce vorba idioata, nu mai e deloc mic si nici macar nu mai are vreo umbra de Paris ) prin care sugerez montarea unor astfel de panouri protectoare, daca nu mai doreste sa piarda din septelul bucurestean. Personal cred ca este o masura foarte binevenita acum cand damboviteanul nostru cel de toate zilele este incercat de vremuri potrivinice si poate este tentat sa practice sporturi extreme pe sina de tren...

In alte ordine de idei, aseara am iesit in oras ! Cu doua zile inainte l-am cunoscut pe Jene (care sta foarte aproape de mine) si aseara pe un amic de-al lui, Roy. Am iesit la o cina picanta (constand in fructe de mare, broaste, pui cu lamaie, acoperite de busuioc, ghimbir si chilli) dupa care am haladuit prin Siam Paragon, unul dintre cele 3 mall-uri URIASE din centrul Bangkok-ului, care impreuna cu Siam Discovery si Siam Center formeaza un complex comercial aproximativ de marimea orasului Alexandria..No comment !

Dupa ce am cascat gura prin cele 8 etaje ale Paragon-ului, am hotarat sa mergem la film, la Star Trek XI (yeeee !), un nou release din seria lung-metrajelor ST. Complexul de sali de cinema se numeste Cineplex si la fel ca si mall-ul in sine, este urias. Obiceiul la ei este sa se faca rezervare la film, altfel exista posibilitatea ca in momentul in care ajungi la fata locului sa nu mai gasesti niciun loc liber. Pretul unui bilet este de 600 Baht (aproape 13 EUR) insa inainte sa sariti ca e scump, haideti sa va spun ce mai este inclus in acest pret, in afara de vizionarea filmului: bauturi racoritoare si snacks-uri la barul tapetat cu catifea rosie (:D) din incinta Cineplex-ului, toalete imaculate si stralucitoare, de-ti vine sa ceri scuze dupa ce ti-ai facut nevoile, precum si cireasa de pe tort si anume fotolii extensibile la rang de pat, cu perna si patura in interiorul cinema-ului !! Deci da, efectiv poti sa si dormi in timpului filmului, adevarul fiind ca aseara ma luase o boare de somn la un moment dat in timp ce stateam la fel de confortabil ca in patul meu din dormitor. Fotoliul se transforma in pat de la un buton din stanga mainii pe care-l poti manevra dupa bunul plac. Evident, din seria "as vrea sa va sugerez", propun ca fiecare client al Cineplex-ului sa aiba in timpul vizionarii, un valet personal care sa-i fac vant cu o pana de strut imensa, sa-i arunce boabe de struguri in gura (Dragos, remember? :D) si sa ofere un spectacol scurt de pantomima in timp ce ruleaza reclamele de la inceputul filmului. That would be fun, huh ?!

Dupa film am urcat pe terasa mall-ului, si .."baby, the view was breathtaking"...Stiti senzatia aia pe care o aveti in prima noapte la mare? Cand stati pe nisipul cald si bate un vant usor si cald dinspre apa? Daca da, atunci cam va puteti imagina cum m-am simtit eu. Eram intr-adevar la mare, la marea aglomeratie urbana ce se desfasura inaintea mea in toata-i splendoarea: cat vedeai cu ochii o mare de lumini colorate ale zgarie-norilor palpaiau intr-un ritm psihedelic, sunete indepartate si avioane silentioase pe cerul instelat, toate faceau parte din aceasta mare orchestra asiatica. Atunci mi-am adus aminte ce a spus Spock la sfarsitului filmului pe care tocmai il vazusem, amintire pe care eu am adaptat-o putin la situatia in care ma gaseam:

"Bangkok, the final frontier... These are voyages of the Starship Enterprise (could be me here :D). It's 3 months mission: to explore strange new worlds. To seek out new life and new civilizations. To boldly go where no man has gone before"

...asadar exaltat si entuziasmat de propriile mele ganduri, am oftat si m-am intrebat "Bangkok, the final frontier?" Neah, poate doar o granita catre "mai departe"...

Sawadii krap !

PS: Poza facuta noaptea este luata de pe net

Din balcon, in strada, trecand prin stomac (5 mai 2009)

...primele doua zile din saptamana aceasta au debutat cu jobbing din plin, am inceput lucrul la organizarea conferintei (excel-uri, mail-uri, carioci si table, apa rece si of course aer conditionat de birou) care va avea loc in iulie, alaturi de Geoffrey. E mult de lucru, e prima oara cand ma ocup efectiv de organizarea unui eveniment, cu atat mai putin cu cat acesta va strange oameni din 4 tari din SE Asiei.

Ritmul de somn este inca cam disturbat de schimbarea brusca de fus orar si peisaj, insa sper sa-mi revin. Am inteles de la o prietena ca daca bei ceai de musetel adormi mai repede, asa o fi? Problema e cum cer eu musetel la piata? (nici nu prea stiu cum arata, tocmai am realizat acum ca stau prost la capitolul botanica) Dar oare au ?

Astazi pentru prima oara am mancat ceva ce nu mi-a placut si am crezut ca mi se intoarce duodenul. Printre merindele achizitionate ieri pe principiul "alege si castigi", am cumparat si ceva ce pareau a fi niste cartofi copti cu ceva sos picant. Am venit acasa, destul de hamesit, gandidu-ma pe drum doar la barabulele impachetate (uh, uh). Le asez cu mare delicatete in cea de-a doua farfurie pe care o am la dispozitie (prima e la spalat) si inghit primul "cartof" la fel cum inghite un anaconda o capra. Pret de cateva secunde am crezut ca ochii-mi exoftalmiati (bulbucati) concerteaza impreuna cu stomacul pentru a iesi afara sa protesteze vehement asupra abuzului la care erau supuse (!!) Ce mancam eu de fapt? Ei bine da, nenorcirea s-a intamplat: mancam galbenus de ou prajit, acoperit de o crusta de faina cred, "delicatesa" fiind asezonata cu un sos de caramel FOARTE dulce (ewwwwwwww). Deci da, sa facem o recapitulare: cartofi copti in sos picant versus oua prajite in faina cu caramel. Va dati seama ce balamuc psihologic era in mintea mea? Eu care ma asteptam sa mananc ceva, m-am trezit ca mananc altceva aflat la 180 grade pe cercul gastronomic. Am inghit in sec si am tacut !

Asta e ca si cum ai sta in balcon si ai privi o giuvaier nemapoimenit, dar cand cobori in strada si-l vezi iti dai seama ca e un plastic colorat. What you see (is not always) what you get...Dar cum zicea cineva celebru in viata "in drumul spre iluminare ai voie sa si gresesti, si de fapt gresala aia nici nu e gresala" ci e o experienta care te imbogateste...

Asadar, hai sa sarim de la balcon in strada, sa vedem mai de-aproape ce are viata de oferit.

Bun venit ou cu caramel, adio ou cu caramel !

Continuarea in episodul urmator...

Lazy weekend (2-3 mai 2009)

...singurul lucru interesant pe care l-am facut in primul meu weekend in Bangkok a fost sa dorm, dar nu dormit oricum, ci din ala pe toate partile si toate pozitiile de parca ti-ai dori sa cuprinzi tot patul (apropo, am un unul imens) cu corpul si sa simti ca devii una si aceeasi entitate cu magnifica piesa de mobilier de dormitor. Evident asta s-a intamplat mai mult sambata pentru ca de duminica seara am reintrat in sirul insomniilor clasice care au caracterizat perioada de pana acum.

Asadar, sambata si duminica am hotarat sa stau in hruba mea, decis sa ma odihnesc si sa mai contemplu la cele ce mi s-au intamplat si la cele ce mi se vor intampla de acum inainte. In mod ciudat, n-am ajuns la nicio concluzie asupra ocurentelor trecute sau viitoare, insa nici nu pot sa zic ca-mi doream asta..."Ce a fost a fost si ce va fi va fi" este noua mea vorba favorita, un extenso mai mult sau mai putin personal de la bine cunoscuta expresie.

In ambele dupa amieze am facut mici incursiuni exploratorii in piata (fotografia e culeasa de pe net, inca n-am apucat sa ajung la piata cu aparatul) de langa complexul unde stau, pentru o runda de vitaminizare. Din seria "Ce am mai mancat azi si am reusit sa identific despre ce aliment e vorba" trec in revista: pepene rosu, care nu lipseste din meniul zilnic, papaya (auzisem de acest fruct pana acum insa nu mancasem niciodata, e un fruct foarte delicios, de un portocaliu inchis si destul de dulce), pepene galben si inca vreo 2-3 fructe care seamanau cu ...nimic, unele aratau precum kiwi si aveau gust de prune (?!) altele aratau ca merele si aveau gust de mere, dar nu erau mere (!). Nu inteleg de ce nu scrie pe o bucata de carton undeva ce cumperi, asa macar mai afli si tu una alta, te mai cultivi. Practic cum poti sa afli ce fruct mananci? Faci repede o poza la taraba, o postezi pe un forum care dezbate probleme de horticultura si deschizi un topic "Ce fructe sunt astea?" Too much trouble, I say. Voi inainta o notificare primariei din Bangkok cu rugamintea de a avea placute bilingve pentru produsele stradale fara nume, sper intr-un raspuns favorabil.

Pe langa fructe, am mai degustat niste prajituri cu spanac, carnaciori de nu ma intrebati ce carne erau (sper doar sa nu fi fost caine) pentru ca aratau foarte apetisanti si niste caracatite mici la gratar, toate asezonate cu nectarul zeilor, sos piKANT (yum).

Spre noapte, am inceput sa caut un film / serial (cu ajutorul site-ul www.movie2k.com, Mary thanks girl ! :D) numai bun sa ma ajute sa dorm, insa se pare ca titluri din seria SF, Fantasy (ce cautam eu) precum "Army of the Dead", "Army of Darkness", "Diary of the Dead" si altele care nu erau decat cuvinte precum "death", "hell", " blood", "devil", "eternal damnation in fire" (asta de fapt nu e un cuvant) "chicken soup" (ups where did what come from?), puse la gramada. Poate are cineva o recomandare buna pentru alte nopti insomniatice? Accept si comedii romantice...(^#$!@#!%$#).

Dupa ce mi-am dat seama ca este useless sa mai insist cu filmele, am considerat ca salvarea poate veni dintr-un TV show si ca sa vezi, a venit ! Am stat eu si m-am gandit ca n-am niciun serial favorit asa cum e trendy nowadays si m-am decis sa am ! Mai vazusem 2-3 episoade ratacite din "Brothers & Sisters" pana acum, insa niciodata de la inceput, asa ca m-am pus pe vizionat iar dupa vreo 2o minute s-a strigat Bingo. BS is ma' new fava' TV show ! Is that cool or what?

M-am culcat tarziu si m-am trezit devreme, la ora 9 in conditiile in care am pus alarma la 8...Lazy mornings, huh?

Continuarea in episodul urmator..

Travelling somewhere could be anywhere...(1 mai 2009)

...intr-un final am dormit si eu ca lumea, semn ca efectele jet lag-ului au mai trecut (jet lag-ul reprezinta o serie de manifestari fiziologice ca urmare a unui zbor indelungat si a schimbarii de fus orar, oboseala fizica & psihica, insomnii, greata, diaree etc). M-am pus in BTS si m-am indreptam spre biroul WWF de la Chulalongkorn University unde urma sa-mi incep munca impreuna cu Geoffrey. Tot vineri dimineata mi-am facut abonament la BTS, constand in 30 de calatorii la pretul de 600 Baht (un pic peste 10 EUR), se cheama Smart Pass Adult si e foarte bun daca calatoresti pe distante lungi si rar (adica maxim 2-3 calatorii pe zi), dupa ce consumi calatoriile iti poti reincarca cartela fara nicio problema. O chestie foarte interesanta pe care am observat-o la thailandezi este ca atunci cand asteapta trenul pe platforma, nu se imbulzesc ca noi romanii spre usa metroului, ca oile spre pasune, ci asteapta cuminti in rand, unul in spatele celuilalt, creandu-se astfel mai multe siruri de-a lungul peronului. Ce-i drept pe platforma exista semne speciale care indica unde trebuie sa stai si unde nu, astfel incat sa nu perturbi circulatia calatorilor. Am aflat asta evident, dupa ce nu am stat la coada :D. Calatoria cu BTS-ul este foarte lejera si rapida, nu este mare ingramadeala, si au aer conditionat, care reprezinta mai mult sau mai putin un avantaj, deoarece temperatura dinauntru contrasteaza puternic cu cea de-a afara (pot fi 20-22 grade in tren si 32-35 afara), ceea ce inseamna ca transpiri ca un catar cand iesi...

Am ajuns la BTS-ul din Siam, unde se afla Universitatea iar Geoff ma astepta sa mergem la birou. Acesta se afla intr-una dintre cladirile institutiei, la etajul 5. Este un birou mic intesat cu tot felul de carti si harti, de unde Geoff coordoneaza proiectul. Langa noi se mai afla un ONG international care este in colaborare cu guvernul thailandez, tot pe probleme de mediu si dezvoltare regionala. Am facut cunostinta cu trupa de acolo si cu restul oamenilor care mai misunau prin preajma. Mi-am organizat toate detaliile administrative (mail, intranet, foldere etc), intre timp Geoff imi spunea ce ar trebui sa fac pentru inceput si cum ar trebui sa decurga modul de lucru. Dupa pranz am avut o sedinta cu cei de la SEA START RC (ONG-ul de langa noi), discutand despre ce invitati ar trebui sa avem la workshop si alte probleme, pentru ca si ei vor sustine aceasta conferinta. Am fost impresionat de modul de gandire al acestora care in principiu priveau schimbarile climatice ca pe o oportunitate de transformare, astfel gasind solutii de adaptare, si nu solutii (problematice de altfel, precum indiguiri si schimbarea cursurilor de apa) la problema numita "climate change"..

Dupa sedinta, in jur de ora 5 si ceva, Geoff m-a invitat sa iau cina cu el si familia lui. Astfel el s-a suit pe bicicleta iar eu...pe motor-taxi ! Motor-taxis sunt evident taxi-uri sub forma de motocicleta, foarte utile pentru deplasari pe distante scurte si mai ales un dar divin in orele de varf cand exista blocaje in trafic. A fost un adevarat "rush" pentru ca efectiv am facut un slalom printre masini, ma tineam cu mainile de bara de siguranta din spate si vantul imi batea cu putere prin mai noua brunetime a mea :D A fost genial !!

Am ajuns la casa lui Geoff, o vila cu 2 etaje intr-un cartier foarte linistit si plin de verdeata in apropiere de Sukhumvit, zona destul de scumpa si foarte populara printre straini. Inca de cand am plecat de la birou m-a avertizat ca are doi nazdravani, foarte galagiosi si agitati, urma sa descopar pe cont propriu asta. Am facut cunostinta cu Sujata, sotia lui din India, foarte simpatica si oarescum epuizata dupa ce s-a jucat cu copii toata ziua la piscina din spatele casei. Dupa aceasta i-am cunoscut pe micii "monstruleti" , Daniel si Sabina. Niste dragalasi si jumatate, zvapaiati, agitati, foarte curiosi sa ma cunoasca si care vorbesc foarte bine engleza. Erau foarte animati de ideea ca vom merge la pizza si la inghetata ! L-am luat pe Daniel dupa umeri pentru ca ii place tare mult sa fie la inaltime si am mers in pas vioi pana la restaurant (precum Heidi pe munti, Yo delere yo delere ihuuu :D )

Acolo, dupa niste sedinte de colorat din partea nazdravanilor am comandat la gramada ca de obicei, o pizza, lasagna, salata de somon, risotto cu fructe de mare, Heineken si apa plata pentru mititei. Toata masa s-au jucat cu mancarea, ce-i drept si incurajati de maimutarelile si scalambaielile mele (Sagetatorul din mine si-a facut aparitia, prietenii stiu de ce :D) dar ne-am amuzat, mai ales de cum Daniel isi intindea branza din pizza pe fata :D

Tot la masa am aflat ca Sujata a lucrat cativa ani buni pentru Crucea Rosie Internationala, activand in diverse locuri ale globului printre care si Albania, Indonezia si cateva tari din Africa, luptand impotriva saraciei si a bolilor care predomina in zonele respective si ca momentan are in desfasurare un proiect de consultanta din nou in Indonezia.

In drum spre casa, prin caldura de seara a Bangkok-ului si printre prostituatele de sub podul de la Asok ma gandeam la acesti oameni, 3 natii la urma urmei, care s-au gasit si care traiesc sub acelasi acoperis, bucurandu-se de prezent. How cool is that ?

Pana la urma cred ca as putea zice..."Living somewhere could be anywhere" right?

Continuarea in episodul urmator...